Dintre cei 13 cavaleri ai fluierului de la Colegiul de Arbitri din Onesti, 6 au fost restantieri la testele prevazute de regulament si au participat la ultima sesiune de testari din anul acesta, desfasurata la sfirsitul saptaminii trecute. La precedenta sesiune de testari, din data de 3 august, 4 arbitri onesteni nu s-au prezentat, iar doi au picat testele. Cei 6 restantieri au sustinut o proba scrisa, cu 10 intrebari, una fizica, de rezistenta (testul Cooper), in care au trebuit sa alerge cel putin 2.700 de metri in 12 minute, precum si o proba de viteza, alcatuita din doua alergari pe distanta de 50 de metri, pentru asistenti, plus doua de 200 de metri, in cazul arbitrilor de centru, intr-un anumit timp, impus de reglementarile in vigoare. „Toti cei 6 restantieri s-au prezentat bine, la toate probele, si au trecut testele; daca ar fi picat, atunci ei nu ar mai fi avut dreptul de a arbitra timp de 6 luni, pina la urmatoarea testare – ne-a spus Emil Ganea, coordonatorul Colegiului de Arbitri din Onesti. Acum, toti arbitrii nostri sint nerabdatori sa fie delegati la meciuri”.
Dintre arbitrii onesteni, unul activeaza in liga a III-a, patru in liga a IV-a si sapte in liga a V-a, in timp ce coordonatorul lor, Emil Ganea, mai arbitreaza doar in fotbalul de sala, in diviziile A si B. Patru dintre arbitrii onesteni sint centrali, iar restul sint asistentI (tusieri), printre acestia numarindu-se si o fata. Ultimele meciuri arbitrate de onesteni au fost cele din cadrul „Cupei Casinului”, desfasurate in comuna Casin, in week-endul trecut.
BOBY a zis
Pai si acesti arbitri cum se numesc? Din curiozitate! Care e pag de web a comitetului judetean de arbitri? Eu arbitrez in Spania si sunt curios sa vad si eu ce arbitri avem in categ judetene si ce meciuri arbitreaza! Pentru referinte http://www.fvf-bff.org
Boby