Arena Mall marchează începutul anului 2025 cu o etapă importantă de dezvoltare. În cadrul lucrărilor de extindere – Faza III, vechea parcare a centrului comercial va fi înlocuită cu 23.000 mp de spații comerciale noi. După finalizarea acestui proiect, Arena Mall va ajunge la o suprafață netă de 47.000 mp, devenind astfel un centru comercial de referință în regiune.
Noi facilități pentru o experiență premium
Pentru a asigura confortul vizitatorilor, Arena Mall a inaugurat deja o parcare nouă, cu două intrări și ieșiri strategice:
- Prima este situată în zona semaforizată, lângă magazinul Supeco.
- A doua se află la intersecția cu magazinul LIDL.
Accesul prin zona docurilor de marfă va fi dedicat exclusiv aprovizionării magazinelor, iar clienții sunt încurajați să utilizeze cele două noi căi de acces.
Inaugurare în martie 2026: mai multe branduri, spații de relaxare și facilități moderne
Extinderea va aduce o serie de beneficii majore pentru vizitatori:
- Un portofoliu extins de magazine, inclusiv branduri de renume internațional precum Peek & Cloppenburg, Starbucks, Kultho, Douglas, JD Sports, Obsentum și Foot Locker, alături de altele care vor fi anunțate în curând.
- Zone moderne de relaxare, atât în interior, cât și în exterior.
- Terase exterioare, restaurante diverse și un playground dedicat copiilor.
- Un design contemporan care va transforma fiecare vizită într-o experiență memorabilă.
Despre Arena Mall
Cu inaugurarea extinderii programată pentru martie 2026, Arena Mall își consolidează poziția ca destinație principală de shopping și divertisment. Oferind o combinație ideală de retail, relaxare și design inovator, mall-ul promite să redefinească standardele în ceea ce privește experiența clienților.
Arena Mall – Cumpărături plăcute, amintiri de neuitat!
- sursa: comunicat de presă
Arhoval a zis
Numarul de locuri de parcare (aia desfiintata incepand de azi, cand deja se decoperteaza asfaltul) era cu totul insuficient inca dinainte de a se porni la aceasta extindere. Noua parcare, daca nu are pe undeva la dublul capacitatii asteia de se demoleaza acum, va fi clar sugrumata. Ceea ce va duce la continuarea si agravarea situatiei din zona, mai precis la ocuparea ilegala a locurilor de parcare ale SUPECO, ale LIDL, unde deja nu mai ai unde sa iti pui masina ca sa faci cumparaturi. Ceea ce va duce la scaderea numarului de clienti ai acestor supermarketuri, dat fiind ca omul merge cu masina ca sa isi faca aprovizionarea.
Cea mai grava problema, insa, este cea de acces. Bacauanii au constatat, deja, ca deseori, traficul de pe Stefan cel Mare in zona acestui mall este blocat, ca se circula bara la bara cale de sute de metri, ca indicele de poluare este enorm in zona. Cineva a dat avize, partidele din Consiliul Local voteaza astfel de tampenii, este clar vorba despre spagi grase care ung rotitele acestui stat nenorocit unde nu se respecta legislatia de mediu. Punem iarasi caruta inaintea boilor. Foarte bine ca se construieste, insa accesul la aceste zone, din moment ce este inca de pe acum sugrumat, era prima problema de rezolvat. Iar daca nu exista posibilitatea de a descongestiona circulatia, si nu exista vreo varianta de a rezolva problema, sa se respinga dracului proiectele din zona. Langa acest mall sunt in constructie inca patru blocuri gigant, care au circa o mie de apartamente impreuna. Cu acces unic tot din Stefan cel Mare. Undeva o sa se rupa funia.
Miky a zis
O școală nu ar face Budeanu!