Tribunalul Argeş a admis, vineri, propunerea de arestare preventivă a directorului coordonator al Direcţiei Silvice Argeş, Ion Dobrinoiu, reţinut de procurorii Serviciului Teritorial Piteşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) sub acuzaţia de luare de mită.
Instanţa a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile, până la data de 24 martie inclusiv, se arată în soluţia publicată pe site-ul instanţelor de judecată din Argeş.
Decizia Tribunalului Argeş nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Piteşti în termen de 24 de ore.
Potrivit unui comunicat al DNA, în data de 22 februarie, Ion Dobrinoiu a primit cu titlu de mită suma de 12.000 lei de la învinuitul Florin Păun, administrator la SC Explorer Marcos Wood SRL din comuna Stoeneşti, judeţul Argeş, pentru a-i facilita atribuirea unui contract de exploatare a masei lemnoase din domeniul silvic public.
Suma de bani primită cu titlul de mită a fost găsită la percheziţiile domiciliare efectuate ulterior.
Faţă de învinuitul Florin Păun, procurorii anticorupţie au dispus măsura preventivă a obligării de a nu părăsi ţara pe o perioadă de 30 de zile. AGERPRES
Lasă un răspuns