Argumente pro și contra șarpantelor

Recentul proiect de hotărîre adoptat de aleșii băcăuani în ultima

ședință a Consiliului Local, prin care a fost interzisă acceptarea de la autorizare a șarpantelor învelite cu tablă zincată sau plăci de

azbociment, a pus pe jar un oraș întreg. Sute de familii de băcăuani au început să primească, de cîteva zile, somații din partea Primăriei prin care sînt avertizați că trebuie să respecte autorizațiile de construcții ce le-au fost eliberate de către autorități. „Toate autorizațiile care au fost eliberate pînă acum au prevăzut că singurul material ce poate fi folosit pentru acoperirea acestor șarpante este tabla. În intenția de a mai face economie de bani, mulți proprietari care au primit autorizații de acest fel și-au înlocuit, însă, cu de la sine putere, tabla cu eternită”, spune viceprimarul Laurian Lucaș. La rîndul său, Ioan Cute, șeful Serviciului Disciplina în Construcții din cadrul Primăriei Bacău, spune că prin somațiile care au fost și vor fi trimise băcăuanilor care și-au construit șarpante nu se solicită altceva decît respectarea autorizațiie de construcție. „Sînt convins că rezolvarea acestei probleme nu va fi deloc ușoară. Același lucru s-a întîmplat și în urmă cu cîțiva ani, cînd s-a trecut la demolarea tuturor chioșcurilor construite din tablă sau din alte materiale improvizate. A fost nevoie de ceva timp pînă să ducem la capăt această problemă. Acum, toată lumea recunoaște că a fost o măsură bună, care a avut drept prim efect îmbunătățirea aspectului urbanistic al orașului”, mai spune inspectorul Ioan Cute.

Chiar dacă recunosc, totuși, că este o inițiativă ce ar fi trebuit luată cu mult timp în urmă, măsura administrației publice locale a stîrnit o adevărată furtună printre băcăuani. După ce au cheltuit pînă

acum milioane de lei bune pentru a-și acoperi găurile de pe

acoperiș, proprietarii apartamentelor aflate la utlimul etaj al blocurilor sînt puși în situația ce a mai cheltui alți bani pentru a-și

schimba învelitorile de pe șarpante cu alte materiale, mai

aspectuase, ce-i drept, dar mult mai costisitoare. Cu alte cuvinte, singurelele materiale ce vor mai fi acceptate pentru învelirea șarpantelor de pe blocuri vor fi tabla zincată, țigla, învelitorile de tip Bramac, tabla ondulată sau membranele de bitum ondulat. Cum aceste materiale de construcții sînt destul de costisitoare, majoritatea băcăuanilor care și-au acoperit cu eternită apartamentele de la ultimul etaj al blocurilor spun că nu vor avea posibilitatea pre curînd să își schimbe vechile învelitori.

Cum s-a ajuns în această situație

Inspectorul Ioan Cute povestește că, pînă în 1989, cînd proprietarul acestor apartamente era statul, nimeni nu s-a îngrijit personal de repararea și renovarea învelișului protector al teraselor de pe blocuri. Exista un program de refacere periodică a teraselor prin care, odată la trei-patru ani, proprietarul, adică statul, se ocupa de refacerea teraselor. „După 1990, cînd locatarii au început să își cumpere apartamentele în care locuiau, au așteptat ca tot statul să fie cel care trebuie să vină să se ocupe de lucrările de refacere ale teraselor. Îmi aduc aminte că, imediat după Revoluție, au foat ani buni în care oamenii veneau să se plîngă pe holurile instituției și să întrebe, revoltați, de ce nu vine Primăria să refacă aceste terase. După ce au înțeles că autoritățile locale nu se pot implica în efectuarea unor lucrări pe care ar fi trebuit să le facă proprietarii de drept, oamenii au început să își repare acoperișurile cu ce au avut la îndemînă și cu cît le-a stat în puteri. Însă, după atîția ani în care nu s-a ocupat nimeni de aceste lucruri, învelitorile de pe terase s-au fisurat și au început să apară infiltrațiile. Chiar dacă peste vechiul strat de carton au fost puse alte materiale învelitoare, după puțin timp infiltațiile au început din nou să apară. Este, cred, unul dintre motivele pentru care oamenii au ales să își acopere blocurile cu șarpante”, mai spune inspectorul Ioan Cute.

„Din punctul meu de vedere, blocurile ar fi trebuit să rămînă așa cum au fost ele proiectate inițial, cu terase. Imediat după 1990, în mare parte și datorită unui viciu de legislație, a fost posibil ca proprietarii să își aleagă singuri modalitățile de izolare a acoperișului. Prin 1992, cînd au început să se elibereze autorizațiile de construții pentru acest tip de lucrări a început să se precizeze clar, tipul de materiale ce poate fi folosit pentru șarpante. De atunci, toate autorizațiile care au fost eliberate au avut specificat clar că șarpantele trebuie învelite exclusiv cu tablă și să fie prevăzute cu jgheaburi și burlane care să coboare pînă la sol, în dreptul gurilor de canalizare. Sărăcia a fost cea care i-a determinat pe oameni să recurgă la tot felul de soluții mai puțin costisitoare și să recurgă, printre altele, la eternită pentru acoperirea șarpantelor. Tot sărăcia este cea care i-a determinat pe băcăuani să își facă singuri lucrările de construcții, fără să apeleze la proiectanți și la firme de specialitate pentru asigurarea lucrărilor. De la util la frumos este, totuși, un pas. Ceea ce a rezultat, vedem acum cu toții pe străzi”, spune și Gheorghe Fesan, inspector șef în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții (ISC) Bacău.