Premieră medicală la Spitalul de Pediatrie
La Spitalul de Pediatrie Bacău vor avea loc, săptămîna aceasta, două premiere pentru lumea medicală băcăuană. Beneficiarii noilor investiții vor fi copii, pacienții acestui spital, dar nu numai. Pedia...
Explorați întreaga colecție istorică digitalizată a cotidianului Ziarul de Bacău din anii 2002–2008. Puteți căuta cuvinte cheie prin motorul inteligent de fuzzy search pe toată perioada sau combinat cu selectarea unui an și a unei luni de referință.
La Spitalul de Pediatrie Bacău vor avea loc, săptămîna aceasta, două premiere pentru lumea medicală băcăuană. Beneficiarii noilor investiții vor fi copii, pacienții acestui spital, dar nu numai. Pedia...
LUCĂCEȘTI: La ora 16.00, pe la urne au trecut cam jumătate din cele 1.357 de persoane cu drept de vot arondate secției. "Două persoane din aceeași familie ne-au solicitat urna…
Garda de Pompieri de la Podu Turcului a intervenit duminică, 28 noiembrie, la incendiul care a izbucnit la casa lui Ion Angheluță, din comuna Glăvănești, sat Frumușelu. Pompierii au fost…
TRAIAN: în secții, votul în doi este o practică întîlnită cel puțin o dată la o jumătate de oră. La Traian, președintele secției de votare era atît de preocupat de…
BOX: Pugilistul băcăuan Constantin Bejenaru a pierdut meciul din cadrul sferturilor de finală ale Campionatului Mondial Universitar de Box de la Antalya (Turcia). Bejenaru a fost învins cu 15-6 de…
Detașamentul de Pompieri din Bacău a fost alarmat ieri, 29 noiembrie, la ora 11.08, deoarece un copil a rămas blocat în apartament. După ce părinții i-au plecat de acasă, micuțul…
GâRLENI: înainte sau după exercitarea dreptului de vot, o parte dintre alegătorii din localitatea Gîrleni treceau să se încălzească cu o tărie pe la barul situat chiar în fața secției…
ȘTEFAN CEL MARE: Observatorii din partea organizațiilor neguvernamentale și chiar din partea partidelor politice nu și-au făcut simțită prezența la secțiile de votare din zona Oneștiului. Nici la C...
Sudul județului Bacău s-a situat peste media pe țară la votare pînă la ora 17.00. Astfel, la apusul soarelui, moldovenii au dovedit că sînt interesați să-și îndeplinească datoria în proporție…
DOFTEANA: O tură. Două. Trei... și-i abia 10.45. Un ARO cu număr de înmatriculare HR 04 FRD "descarcă" la intervale mici de timp oameni. Chiar în fața Secției de votare…
BEREȘTI-SASCUT: Secția de votare din Berești a fost amenajată în căminul cultural, un imobil ce mai avea puțin și se prăbușea peste alegători. De altfel, aceștia au venit la vot…
18.872 de alegători au votat în județul Bacău, la scrutinul de duminică, iar prezența lor a fost înregistrată pe listele suplimentare. Aceasta înseamnă că respectivele persoane nu s-au aflat pe…
CLEJA: Liniștită la prima vedere, secția de votare de la Școala nr.1 din localitate a avut parte chiar și de o contestație, formulată de reprezetanta Alianței D.A. în comisia de…
în premieră absolută, recent, conducerea Ligii asociațiilor de proprietari a acționat în instanță Regia Autonomă de Gospodărire Comunală pentru că nu a ținut cont, la emiterea facturii privind consumu...
Jucătorii băcăuani ar putea intra în vacanță abia la sfîrșitul săptămănii viitoare. Antrenorul Cristi Popovici a programat deja, pentru această săptămînă, trei ședințe de pregătire, marți, joi și vine...
Flashback: 22 Octombrie