Fundația pentru Educație, Dezvoltare și Sprijin Comunitar „Constantin Brâncoveanu” Bacău a desfășurat în zilele de 23 și 24 mai 2013, la Slănic Moldova, două mese rotunde privind activitatea de informare și consultare publică aferente procedurilor de elaborare și aprobare a planului de management pentru ariile protejate Creasta Nemirei și Slănic. Activitățile s-au desfășurat în cadrul proiectului „Conservarea speciilor și habitatelor din ariile protejate Creasta Nemirei și Slănic”, proiect finanțat în cadrul programului PosMediu. Acțiunea a fost coordonată de F.E.D.S.C. „Constantin Brâncoveanu”, împreună cu specialiști în elaborarea planului de management.
Scopul acestor discuții îl reprezintă realizarea unor planuri de management complete, realiste, productive și durabile pentru cele două arii protejate. La dezbateri au fost invitați să participe, cu rol consultativ, reprezentanți ai primăriilor și operatorilor economici din arealul siturilor, specialiști de la Agenția pentru Protecția Mediului Bacău și Apele Române, Direcția Silvică Bacău, precum și Ocolul Silvic Tg. Ocna și Dărmănești. Punctele de vedere prezentate în cadrul acestor întâlniri vor fi colectate și incluse în planurile finale. (Florentin RADU)
Lasă un răspuns