Armendelul

Istoria zilei de 1 Mai

1 Mai 1886. O uriașă coloană de greviști înaintează către centrul orașului Chicago. Se revendică, în principal, ziua de lucru de 8 ore. Nu reușesc să ajungă prea departe. Garda Națională îi așteaptă ca pentru război. Imediat se deschide focul asupra zecilor de mii de demonstranți. Sînt uciși 117 greviști și răniți alți 2.217. Acest uriaș masacru a avut ca urmare a declanșării unui mare val de proteste în întreaga Americă și în lumea întreagă. Ca urmare, sub impactul psihologic al acestui tragic eveniment, Congresul Internaționalei Socialiste se deschide în 1889 la Paris. Participă și o delegație a socialiștilor români, alcătuită din A.Săulescu, D.Marin, Emil Racoviță, D.Voinov, I.Pricopiu. Se hotărăște în unanimitate ca ziua de 1 Mai să devină „Ziua Solidarității Internaționale a celor ce Muncesc”.

Prima sărbătorire are loc în România, la 1 Mai 1890. An de an, avea să fie sărbătorită legal prin diferite manifestări pașnice, mitinguri, manifestări cultural artistice, competiții sportive, nefiind întreruptă nici de izbucnirea primului război mondial. Firește, se aminteau revendicările privind „Ziua de lucru de 8 ore, asigurarea protecției sociale, micșorarea impozitelor și taxelor, corelarea salariilor cu costul vieții, reducerea inflației, stoparea șantajului”, revendicări cărora, periodic, în dinamica vieții li s-au adăugat și alte deziderate semanate din marile frămîntări conjuncturale ale societății românești, ca de exemplu: solidaritatea cu Marea Răscoală a Țăranilor din 1907; chemarea la luptă, în 1918, pentru înfăptuirea Marii Uniri cu Țara a Transilvaniei, Crișanei, Maramureșului și Banatului, sprijinirea grevelor muncitorilor petroliști și ceferiști din anii curbelor de sacrificiu 1929-1933 și combaterea ascensiunii fascismului în perioada 1937-1940. 1 Mai n-a fost sărbătorit în anii Statului Național Legionar și ai guvernării antonesciene, fiind înlocuită cu „Ziua sădirii pomilor”. Cei care vor profita din plin de popularitatea acestei zile vor fi comuniștii. Ei vor deturna, după 1945, conținutul și mesajul zilei de 1 Mai, fiind sărbătorită în stil sovietic cu pancarde și lozinci, preamărindu-se realizările comuniste.

La Bacău, sărbătorirea zilei de 1 Mai era, la sfîrșitul secolului XIX, una idilică. Iată ce povestește C.Radu, fost primar al Bacăului și martor ocular: „Iar în ziua de una Maiu, întreg orașul vuia de cîntece și chefuri. Prin grădini și grădinițe, erau așezate pe iarbă mese încărcate cu mîncări și înconjurate de cofe de vin, după cum le dădea mîna. În jurul mesei stătea gazda cu toate neamurile, mîncînd, cîntînd și chefuind pînă seara. Lăutarii nu mai ajungeau, veneau pentru acea zi și din satele apropiate. Erau mulți care se duceau și afară din oraș, la „Lunca lui Rugină”. Pe masa din luncă și printre copaci erau presărate sute de mese, împrejurul cărora ședeau jos sute de tîrgoveți. Fiecare avea pe masa lor miel fript și pîine frumoasă. Ulcioare, ploște, cofe cu vin aveau toți la îndemînă. Cîte un scripcar și un cobzar erau la multe mese. Toți mîncau, rîdeau, beau, cîntau și jucau. Armendelul era în strălucirea lui”.

Ce s-a întîmplat după 1989? Din nefericire, s-a lansat, fără o cunoaștere a istoriei, că ziua de 1 Mai este… comunistă! Ca urmare, oficialitățile s-au ferit să mai sărbătorească această zi, deși revendicările de astăzi sînt foarte reale: îmbunătățirea asistenței medico-sanitare, a celor din învățămînt și cultură, eradicarea corupției. Rămînem la concluzia lui C.Radu din secolul trecut:

„Azi?… S-au pierdut multe din aceste obiceiuri… Tot se mai petrece… dar nu ca atunci!”. (Eugen ȘENDREA)