Arta supraviețuirii

Băieții aceștia doi se numesc Vasilică și Costel. Vasilică e brunet, slăbuț, are fața rotundă iar ochii, negri, strălucesc ca două stele. Strungăreața îi dă un aer și mai copilăresc, deși se laudă că „trece într-a cincea”. E îmbrăcat modest, pantaloni scurți, cămașă închisă la culoare, teniși în picioare. Pe cap, părul negru e netuns cam de multișor, căzîndu-i, pe spate, într-o dezordine pe care, mai mult ca sigur, un frizer ar „rade-o” cu plăcere. Celălalt, Costel, e solid, fața îi e ovală, iar cînd rîde, ochii verzi par două bobițe de rouă la căderea dimineții. E și el îmbrăcat sumar, la urma urmei e vară, doar pantalonii sînt lungi, dar cîrpiți în dreptul genunchilor, semn că nu-i dă jos de pe el nici cînd joacă fotbal. Căci așa mi-au spus, că-s și „fotbaliști”, la ei în sat, la Bărtășești, în comuna Ungureni. Aici, la Bacău, au venit „cu noaptea-n cap”, au adus „marfă”, la piață, adică fiecare cîte zece pungi cu coarne iar tatăl lui Vasilică, împreună cu un frate mai mare, au adus pere, vreo șase saci, un șofer din sat a avut și el treabă la oraș. Vasilică e tare somnoros și-mi spune – după ce a aflat că aș fi de prin Gîrla Anei, sat alăturat celui al lor – că perele le-au cules toată noaptea, din „ce a mai rămas din livada de la Godovana. Ziua nu mergem, că au cîini răi, îi asmuță pe noi paznicul, noaptea e mai comod, dorm și cîinii, unde mergem noi de obicei, e liniște și pace…” Noaptea trecută au fost cu căruța și au avut spor. Coarnele le-au cules ieri, toți frații și surorile, – Vasilică și Costel sînt verișori buni -, „sînt, nene, la coarne în pădure, n-ai idee…”. Acum, tata și fratele mai mare îi așteaptă pe amîndoi, au dat perele unui vînzător din pițață, cu șase mii kilogramul le-au dat, au fost vreo două sute de kilograme, pungile cu coarne se vînd mai greu, băieții cer douăzeci de mii pe pungă.
… Așa i-am cunoscut eu pe cei doi verișori. M-au îmbiat cu pungile cu coarne și mi-am amintit de anii aceia, de demult, cînd și eu culegeam fructele acestea ale apropiatului de toamnă, acre și tare gustoase, bune și pentru „cornată”, dar și pentru… burtă. Și mi-am mai amintit că și eu, la vremea aceea, trăiam din ce găseam prin păduri sau prin… livezi, era continua luptă pentru supraviețuire, iată, îmi zic, vremurile acelea s-au întors, copiii aceștia sînt tare necăjiți, iar viața îi învață să facă de toate… Deși, a merge noaptea și a fura nu-i deloc firesc și, mai ales, cinstit, lucru ce-l știu și ei, copii fruntași la învățătură, dar convinși că merg într-o livadă… părăsită. (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!