Cea de-a X a ediție a Concursului “Ex Libris”, organizat de Biblioteca Municipală “Radu Rosetti” din Onești, s-a evidențiat prin faptul că la secțiunea “grafică pe calculator” elevii Liceului de Artă “George Apostu” din Bacău au „ras” cam tot ce s-a putut. Profesorii îndrumători Luminița Radu, Ionela Lăzureanu,Ioan Burlacu și Ioan Lăzureanu au meritul de a-și fi încurajat elevii pentru cîștigarea premiilor concursului oneștean. Premiul I a revenit Mădălinei Cruceru, iar premiile 2 și 3 elevelor Bianca Păduraru, Diana Dănculea și Alexandra Neamțu, toți premianții fiind elevi ai Liceului de Artă “George Apostu”. 13 elevi de la același liceu (Raluca Andrei, Luiza Blaj, Oana Brînzei, Petru Ciuche, Elena Cociorva, Cătălin Dănilă, C. Galban, Florina Hagimă, Răzvan Ioniță, Vanessa Onea, Dan Panțîru și Esmeralda Riglea) au obținut cîte o mențiune, lor alăturîndu-se Iulian Apostolescu (de la Liceul Teoretic “Spiru Haret” Moinești).
La categoria 9-15 ani, Roxana Apreutesei și Mădălina Bătrînu, de la Școala 1 Mănăstirea Cașin, au cucerit premiile 1 și 2, iar Codruț Buftea, de la Școala “Ștefan Luchian” din Moinești, a intrat în posesia premiului 3. La această secțiune au obținut mențiuni nouă concurenți de la școli din Onești, Tg. Ocna și Focșani. La secțiunea 16-20 de ani, premiile 1 și 2 nu s-au acordat, premiul 3 revenind lui Alin Dumitru, de la Liceul de artă “Gheorghe Tattarescu” din Focșani. Mihaela Boboc, Adrian Neamțu și Caterina Corneanu (Colegiul Național “Dimitrie Cantemir” Onești), Todor Barna (Colegiul Tehnic “Gheorghe Asachi” Onești), Ovidiu Gazi (Colegiul Național “Dumitru Mangeron” Bacău), Liana Jugaru (Colegiul Național “Henri Coandă” Bacău) și Antonia Maftei (Colegiul Național “Ferdinand I” Bacău) au obținut cîte o mențiune. (Ion MORARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.