• aceștia susțin că acuzațiile sînt nefondat și că doar unii oameni din bloc au plăcerea de a reclama periodic la poliție petreceri ipotetice
Artiștii plastici băcăuani au fost reclamați la poliție că au tulburat liniștea locatarilor de pe strada Nicolae Bălcescu, 12, sc. E.La adresa amintită se află sediul filialei din Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) și Galeriile de Artă. Deși aici nu este un spațiu de locuit, totuși locatarii s-au plîns la poliție că sînt deranjați. Mai mult, în urma reclamației, pictorului Mihai Chiuaru, în calitate de președinte al filialei Bacău a UAP, i s-a dat un avertisment. El a primit și o citație, prin care artiștii sînt chemați la Poliție, însă Chiuaru consideră gestul o „absurditate”. „Am primit o adresă prin care filiala Bacău a Uniunii Artiștilor Plastici din România a fost reclamată că deranjează liniștea publică și prin care ni se comunica să ne prezentăm la poliție. Bineînțeles că m-am prezentat eu”, ne-a declarat Mihai Chiuaru. Șeful UAP spune că plîngerea nu este întemeiată. „Sîntem o instituție publică, un spațiu cultural, unde se mai organizează și cîte un cocktail, se mai vizionează un film de artă și, deodată, ne trezim că noi sîntem cei care tulburăm liniștea publică”, a afirmat Mihai Chiuaru.
Surprinzător, artiștii s-au arătat intrigați de acea reclamație, deși tot ei recunosc că „astfel de reclamații vin periodic din partea «anumitor» cetățeni care locuiesc în blocul de deasupra filialei Artiștilor Plastici. „Din cîte știu eu, în ultimii ani au fost trimise aici vreo 12-13 echipaje de poliție”, ne-a spus pictorul Chiuaru. Șeful UAP Bacău chiar ne-a povestit că reprezentanții poliției și-au făcut aparția la mai multe serate culturale nu interesați de artă, ci din dorința de a supraveghea, la cererea unora dintre locatarii din clădire, să mai existe motive de reclamație.
Orice om de cultură băcăuan care a asistat la un vernisaj a învățat că, tineri, unii cu vîrsta, alții cu sufletul, artiștii plastici băcăuani se adună după expoziții la sediul filialei Bacău a UAP. Aici, cu mic, cu mare, ei discută noutățile în domeniu, valoarea exponatelor, mai servesc o cafea, mai trag un tutun și, boemă cum este, atmosfera se stinge undeva spre miezul nopții. Sau mai bine zis se stingea, deoarece, recent, Mihai Chiuaru a dispus ca întrunirile prilejuite de diferite momente să nu se lungească mai mult de orele 21.00. Chiar și așa, „dacă cineva își închipuie că locuiește la vilă și nu la un bloc prost izolat fonic se înșeală”, a conchis pictorul Chiuaru. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns