Ascensiuni duhovnicești

Cei mai mari misionari ai lui Hristos

*Sfinții Apostoli Petru și Pavel

Biserica și credincioșii ei îi serbează dintru început împreună și în aceiași zi de 29 iunie. Se acordă, deci, egală cinstire pentru marea lucrare misionară de transmitere a învățăturii Mântuitorului Iisus Hristos, a Sfintei Evanghelii. Sfîntul Apostol Pavel s-a adresat astfel locuitorilor din Corint creștinați de el: „Așa să ne socotească pe noi fiecare om: ca slujitor al lui Hristos și ca iconomi ai tainelor lui Dumnezeu” ( 1 Cor. 4, 1). Shogirea lor apostolică a fost inițiată prin chemarea dumnezeiască nemijlocită. Astfel, pe Sfîntul Apostol Petru, originar din Betsaida și pescar la Marea Galileii, ca și pe fratele său, Sfîntul Andrei, i-a chemat însuși Iisus, zicîndu-le: „Veniți după Mine și vă voi face pescari: de oameni” (Matei 4, 19), adică
Apostoli sau trimiși să transmită Evanghelia la toate neamurile pămîntului (Matei 28, 19 – 20).
Sfîntul Petru, alături de Apostolii Ioan și Iacob, face parte din grupul ucenicilor mai de taină ai Domnului. De aceea el este martor ocular al unor momente decisive din viața Mântuitorului, cum ar fi, de exemplu, Schimbarea la față. Iar în ziua învierii lui Iisus, el intră primul în mormîntul rămas „gol” (Ioan 20, 6).
După pogorîrea Sfîntului Duh, Sfîntul Petru este transfigurat de o neasemuită rîvnă, cu putere de sus, pentru Evanghelia lui Hristos; aruncînd vălul îndoielii și al fricii, de care fusese încercat pînă la „lepădarea” de Hristos, înainte de prinderea și răstignirea Domnului, el este primul Apostol care vorbește despre dumnezeirea lui Iisus Hristos, în cetatea Ierusalimului. Astfel, la Rusalii, Sfîntul Petru rostește prima predică despre „Iisus Nazarineanul, bărbat adeverit între voi de Dumnezeu prin puteri, prin minuni și prin semne pe care le-a făcut prin El Dumnezeu…” (Fapte 2, 22). Pretutindeni pe unde a trecut, el a învățat și a săvîrșit minuni în numele învățătorului său (Fapte 3, 6), vindecînd bolnavi și pătimind suferință pentru Evanghelie. în întîia sa epistolă îi încredințează pe primii creștini: „Căci ochii Domnului sunt peste cei drepți. Și urechile Lui spre rugăciunea lor, iar fața Domnului este împotriva celor ce fac rele. Și cine vă va face vouă rău, dacă sunteți plini de rîvnă pentru bine?” (1 Petru 3, 12-13).
A vestit mesajul mîntuirii și a botezat primii creștini în Ierusalim, în Samaria, în Cezareea Palestinei și alte cetăți antice. Despre importanța Botezului avea să scrie: „Iar această mântuire prin apă închipuia botezul, care vă mîntuiește astăzi și pe voi, nu cu ștergere a necurăției trupului, ci cu deschiderea cugetului bun către Dumnezeu, prin învierea lui Iisus Hristos Care după ce S-a suit la cer este de-a dreapta lui Dumnezeu și se supun Lui îngerii și stăpînul și puterile” (1 Petru 3, 21 – 22). Ajungînd la Roma, a fost crucificat cu capul în jos, în timpul lui Nero (54 – 68), acel împărat roman care în demența lui a dat foc „cetății eterrne”aruncînd vina pe creștini. în cunoscutul roman”Quo vadis” al scriitorului polonez Henrik Sinkiewics găsim istorisite aspecte din lucrarea misionară a Sfîntului Petru de la Roma, căruia Iisus i-a făgăduit „cheile împărăției cerurilor” (Matei 16, 19), cum este înfățișat în icoana sărbătorii.
Sfîntul Pavel („Apostolul neamurilor”), al cărui nume păgîn a fost Saul, a prigonit la început Biserica și primii ei membri (Fapte 9, 1), dar pe drumul Damascului, într-o lumină strălucitoare, aude glasul blînd al lui Iisus: „Saule, Saule, de ce mă prigonești?” (Fapte 26, 14). Din mare persecutror al creștinilor devine marele învățător al iubirii creștine, înțelegînd „marea taină a creștinătății” (1 Timotei 3, 16). A înțeles iertarea și bunăvoința lui Dumnezeu față de el, pentru care avea să scrie marele imn al dragostei creștine într-o scrisoare adresată primilor creștini din Corint (1 Cor. 13).
Imensa sa misiune de predicare a Evangheliei cuprinde cele trei călătorii misionare, ajungînd în Antiohia, Asia Mică și „seamănă” pentru prima oară credința creștină în Europa: în Macedonia la Filipi și în Grecia, uimindu-i pe înțelepții Atenei. A mers și în Spania, iar în sudul Dunării a petrecut o iarnă în Iliria (Romani 15, 19). Sfîntul Ioan Gură de Aur (d. 407) a spus despre Pavel că este „fereastra prin care lumea păgînă L-a văzut pe Hristos”.
După ce a mers pentru ultima oară la Ierusalim, fiind întemnițat aici, a fost dus la Roma, unde din porunca aceluiași Nero a fost decapitat în anul 67.
Biserica îi sărbătorește împreună pe Petru și Pavel pentru că martirajul lor a avut loc într-o zi de 29 iunie. Mormintele lor sînt acoperite azi de două mari catedrale din Roma: San Piedro și San Paulo fuori le mura. Cu îndreptățire, un ucenic al lor, Sfîntul Clement Romanul, i-a numit „cei mai mari și mai drepți stâlpi ai Bisericii”.
Astăzi, să privim la ei ca la niște exemple neîntrecute de credință și iubire, învățătură și pastorație. Viața lor e mereu pilduitoare, iar cuvintele lor sînt „cuvinte ale harului”, dovadă a Duhului și puterii divine (1 Cor. – 2, 4). Cît de pătrunzătoare și actuale sînt cuvintele pauline: „De aș avea atâta credință încât să mut și munții, iar dragoste nu am, nimic nu sunt”! (1 Cor. 13, 2).

pr. prof. dr. Constantin Leonte

P.S.: Astăzi are loc sfințirea clopotelor, în număr de 18, de la catedrala „ânălțarea Domnului” din Bacău. Nimic nu este întîmplător, pentru că misionarismul creștin este sub ocrotirea Bunului Dumnezeu, în fața căruia mijlocesc și Sfinții Apostoli Petru și Pavel. în anul 1848, tot de această sfîntă sărbătoare, era sfințit clopotul bisericii „Sfîntul Nicolae”. Slavă lui Dumnezeu!w.” (Fapte 2, 22). Pretutindeni pe unde a trecut, el a înv

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!