• în satul Rusăiești se află un șantier arheologic unic în țară • terenul, acum în proprietate privată, a fost cumpărat de un canadian pasionat de cultura Cucuteni, asta după ani întregi de paragină și distrugeri produse de căutătorii de comori
Puțini dintre noi știu că satul Rusăiești din comuna Poduri este mai mult decît o simplă așezare aflată pe un drum de țară bolovănos și prăfuit, că mica localitate găzduiește, de fapt, două obiective de mare importanță, mai ales pentru cei pasionați de istorie: o biserică veche și un sit arheologic și mai vechi. Am descins, zilele trecute, în zona numită «dealul Ghindaru». Drumul accidentat se înfunda însă în poarta unui localnic, a cărui grădină părea a fi singura cale de acces către șantierul arheologic. Odată pătrunși în curtea respectivă, atmosfera obișnuită a satului băcăuan s-a schimbat în modul cel mai surprinzător. Pe folii de nailon întinse în iarbă, ori pe prispa casei am văzut, împrăștiate, fragmente ale unei lumi demult apuse. Deși foarte suspicioși la început, arheologii prezenți s-au hotărît, în cele din urmă, să ne povestească cîte ceva despre cel mai mare șantier arheologic de neolitic din România.
Șantierul din Rusăiești a apărut la începutul anilor ’80, cînd locuitorii din sat au descoperit pe deal niște ruine ciudate. De-a lungul timpului, prin zonă s-au perindat numeroase echipe de specialiști, care au descoperit vestigii din mai multe perioade și culturi, de la Bronz – Costișa, la Cucuteni. „Din păcate, în 1997, lucrările au fost stopate din lipsă de fonduri, șantierul intrînd într-un fel de paragină. Curînd, locul a devenit tot mai vizitat de căutători de comori, care umblau după cîștiguri facile și care au distrus o parte din sit cu gropile pe care le-au săpat”, ne-a povestit Ela Gheorghe, studentă la facultatea de istorie a Universității București și reprezentantă a fundației «Cucuteni pentru mileniul trei». Salvarea vestigiilor de pe dealul Ghindaru avea să vină abia în anul 2000, cînd un canadian de origine română, Romeo Dumitrescu, un împătimit al arheologiei, a cumpărat, prin fundația pe care-o conduce, terenul și obiectele importante deja găsite de braconieri.
În ultimii patru ani, situl arheologic din comuna Poduri este investigat în fiecare vară de o echipă coordonată de fundația lui Romeo Dumitrescu. Este vorba, anul acesta, de doi membri ai fundației, trei arheologi din Piatra Neamț, Iași și București, studenți, precum și tineri din sat, cărora li s-a oferit un loc de muncă sezonier. „Plătim și vreo 20 de localnici care ne ajută la săpături. Cîștigă și ei niște bani, cîștigăm și noi ajutor”, a precizat Ela Gheorghe.
O sumedenie de mistere încă neelucidate
„Fosta așezare, amplasată într-o poziție strategică la vreo 350 de metri altitudine, are suprafața de circa 12.000 de metri pătrați și o vechime de peste 7.000 de ani. Par să fi locuit aici aproape o mie de persoane în mai multe perioade, numite «niveluri de locuire». Este vorba de reprezentanți ai culturilor Bronz-Costișa, Pre-Cucuteni și Cucuteni. În timp, am descoperit aici mai toate tipurile de obiecte, cu excepția monedelor: fragmente sau vestigii ceramice pictate, adesea în forma cupelor cu picior, unelte și arme din piatră sau os, pandantive și chiar statuete”, ne-a prezentat studenta cîteva din descoperirile lor.
Evident, locul nu este nici pe departe lipsit de mistere nedescifrate încă de cercetători. Un exemplu este faptul că mai toate locuințele descoperite au fost, cine știe cînd, incendiate. Și mai stranii sînt, pe de altă parte, cele două grupuri de statuete de tip pre-Cucuteni găsite la fața locului în 1981. „Statuetele de aici sînt aproape identice cu cele descoperite pe șantiere din județul Iași sau chiar de peste Prut. Foarte interesant mi se pare că «sfînta familie» și «soborul zeițelor», cum au fost denumite cele două grupuri de șapte, respectiv 21 de obiecte, reprezintă doar chipuri feminine. Avem de-a face, cel mai probabil, cu un cult al zeiței-mamă, cu o societate de tip matriarhal, în care femeile administrau lucrurile. Sau, cum spune colegul meu, în care bărbații erau «subînțeleși»”, a încheiat amuzată Ela Gheorghe.
Pe șantierul arheologic discret de la Poduri, Ela și colegii ei se dăruiesc, în continuare, dezvăluirii, pe cît posibil, a poveștilor unor strămoși despre care știm, din nefericire, destul de puține. Munca lor va fi concretizată, din cîte se pare, într-o monografie programată să apară la un moment încă nestabilit. (Alin LEANCĂ)
Lasă un răspuns