Asigurații individual la Casa Județeană de Pensii (CJP) din Bacău plătesc mai mult la fondul de pensii. Pentru aceștia, de la data de 1 iaanuarie a crescut plafonul minim la care se pot asigura pentru a-și asigura o bătrînețe liniștită. Pînă anul trecut ei se puteau asigura la un venit minim de 1.750.000 de lei, iar din acest an plafonul a ajuns la 1.920.500 de lei. „Asigurații individual nu vor plăti însă cu foarte mult în plus, pentru că din acest an s-a diminuat cota lunară de contribuție la asigurările sociale de stat. La un calcul simplu se va vedea că diferența este de cinci, șase mii de lei”, ne-a declarat Daniela Adjudeanu, purtător de cuvînt la CJP Bacău. Venitul maxim la care băcăuanii se pot asigura individual este de 38.410.000 de lei, cu patru milioane mai mult decît în 2003. La Casa de Pensii Bacău sînt înregistrați peste 5.000 de băcăuani care au incheiat în nume propriu contract de asigurare individual. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns