• de luna viitoare, zece dintre cele mai amărîte comune din județ vor avea cîte un asistent medical în plus
În nomenclatorul de meserii a intrat recent încă o profesie pentru care în județul Bacău există deja zece oferte. Asistent medical comunitar se numește noua meserie și ea are drept menire asigurarea asistenței medicale în familiile cele mai sărace ale comunității, sau în cele în care gradul de educație sanitară este scăzut. Noii asistenți medicali vor figura drept angajați ai unor spitale, dar vor fi în principal colaboratori ai medicilor de familie. În acest moment, Direcția de Sănătate Publică a scos la concurs zece astfel de posturi, toate fiind în zona rurală a județului. „Cele zece comune pentru care s-au scos posturi de asistenți comunitari sînt zone sărace, cu populație rrromă și cu multe familii cu probleme sociale. Asistenții comunitari vor fi plătiți de către spitalele la care este arondată comuna respectivă, dar legăturile lor de serviciu vor fi cu medicul de familie, cu Primăria și cu Direcția de Protecție a Copilului. Ei vor identifica familiile cu risc crescut de îmbolnăvire, vor vizita la domiciliu lăuzele și sugarii”, ne-a declarat Adam Jofa, șeful serviciului de resurse Umane din Direcția de Sănătate Publică (DSP). Una dintre condițiile de participare la concursul de asistenți comunitari din județul Bacău este domiciliul în comuna pentru care se solicită postul și dovada absolvirii liceului sau colegiilor sanitare. Concursul va avea loc pe data de 27 martie la sediul DSP, iar înscrierile se pot face pînă în ziua de 26 martie. Posturile pentru asistenți comunitari sînt în comunele Podu Turcului, Blăgești, Corbasca, Lipova, Tătărăști, Stănișești, plopana, Horgești, Valea Seacă și Gura Văii. (Cezara DUȚĂ)
Lasă un răspuns