Proaspat infiintata formatie AS Onesti a pornit cu ghinion in noua editie a campionatului de fotbal din liga a IV-a. Meciul de ieri, dintre AS Onesti si AS Negri nu s-a putut juca din cauza lipsei medicului. Desi asistentul medical Cornel Doaga fusese anuntat in ziua precedenta, dar si inaintea meciului, el nu s-a prezentat la stadion. Arbitrul nu a fluierat inceperea partidei, ci a asteptat sa soseasca asitentul medical. Cum timpul trecea, gazdele au trimis o masina sa-l aduca pe asistent, insa, din pacate, acesta a ajuns cu circa un minut mai tirziu decit sfertul de ora prevazut in regulament. Liderii clubului AS Onesti au insistat ca meciul sa se joace, pentru ca intirzierea a fost doar cu un minut peste limita regulamentara, insa cei de la AS Negri au refuzat si l-au avertizat pe arbitru ca vor face contestatie, daca acesta va decide disputarea partidei cu incalcarea regulamentului. Pina la urma, arbitrul nu a avut incotro si a trebuit sa constate ca nu a fost asigurata asistenta medicala la stadion. Cel mai probabil, AS Onesti va pierde meciul la „masa verde”, cu scorul de 0 la 3.
Reprosuri insotite de palme
Dupa ce arbitrul a luat decizia, gazdele si-au varsat nemultumirea asupra vinovatului principal, asistentul medical Cornel Doaga. Asaltat de reprosurile gazdelor, insotite si de citeva palme, asistentul nu a putut scoate prea multe vorbe in apararea sa. „Am uitat”, a spus Cornel Doaga, incercind sa gaseasca o scuza. Insa oficialii clubului gazda au fost si mai iritati de motivele invocate de asistentul medical, pe care l-au acuzat ca este neserios. Citiva dintre reprezentantii clubului AS Onesti au luat in calcul si o posibila interventie a formatiei rivale din municipiu, Inter Onesti, banuita ca s-ar fi inteles cu asistentul, pentru ca, prin lipsa acestuia, sa fie pierduta partida de ieri. Insa aceasta ipoteza a fost exclusa de oficialii de la AS Onesti, care considera ca Inter nu poate obtine avantaje prin astfel de metode. Cealalta ipoteza este ca asistentul medical ar fi fost la o petrecere in noaptea de dinaintea meciului, unde s-ar fi imbatat rau de tot, insa nici aceasta varianta nu a fost confirmata in mod oficial. Cornel Doaga a continuat sa sutina ca „a uitat” sa se prezinte la stadion, pentru a asigura asistenta medicala.
Tzok a zis
mortii masii de idiotu naibii X(X( se poate asa cv ?!?!
dany a zis
da na vrut sa joace dar amical a vrut sai faca cu noi morti mamilor de cocalari sa le fie rusine si doctorul cica a uitat betivan ce sai faci asta e sai fie rusine si lu colcalarul ila
ovidiu a zis
neamu mati de ratat … uiti sa vii la meci faci atatia oameni sa astepte un prost … da`ti demisia te`n ……. pierdem noi 3 puncte acasa in primu meci din cauza ta ca esti betivan ratat iei bani de la alte echipe sa nu vii la meci …
Andrey a zis
ala nici macar nu e doctor….sa ii fie rusine!!..cocalar ce sa ii ceri??…deci asta e concluzia doctor=betivan…
stefan a zis
ala e un cocalar .. nicidecum doctor =)) vai de viata lui…el era prin boscheti mort de beat si cica a uitat de meci… e de la viatza satului n`ai ce`i face
beza a zis
morti mati de doctor handikpat te prind iti tai capuX(X(X(X(
willy a zis
BA frate da ce inseamna chestia asta….n-am auzit asa ceva in viata…mea….tre sa recuboastem ca e ceva trist…acum gata a trecut asta e …! haideti fiti mai optimisti nu asa de pesimisti…! cat despre EL EL= ‘0’ …. asta sange in tava…! tare as vrea sa-l cunosc si cat de curand o sa-l cunosc ca REVIN din nou la echipa…vin in tara…!
stefan a zis
cocalar infect care uiti sa vii la meci doctor ratat .. sa pierzi cu 3-0 din cauza ta un meci ~X( da`ti demisia ba betzivule
hoit a zis
sa pisat pe voi