Asociația „Armonia” din Bacău este o adevărată binecuvîntare pentru persoanele cu dizabilități psihice din municipiul Bacău. Zilnic, 15-30 de persoane preferă să-și petreacă timpul în Centrul de Zi, desfășurîndu-și activitățile sub îndrumarea asistentului social: „avem în baza de date 107 persoane, dar numărul celor care apelează la serviciile noastre este mult mai mare. Vin aici fiindcă le place, pentru ei, acest Centru este școala de care mulți nu au avut parte deloc”, ne-a spus Irina Băcăuanu, asistent social. Se urmărește, în primul rînd, socializarea asistaților, printr-o colaborare eficientă cu familiile acestora.
Se mizează mult pe comunicare și pe schimb de experiență. Unii dintre asistați preferă să picteze, alții să împletească, să croșeteze, unii au pus bazele unui cenaclu literar, și a unei specii teatrale unice, psihodrama, în care aceștia descriu problemele care îi frămîntă, prin jucarea unor roluri inspirate din viața de zi cu zi. Majoritatea dintre ei au învățat abia aici să scrie și să citească, să se semneze, iar acum vin aici să-și facă temele și ca să-și continue instruirea. Schimbul de experiență s-a concretizat prin vacanțele petrecute în alte centre specializate din București, Botoșani, Constanța, excursii la mănăstiri, vizitarea muzeelor din Bacău, organizarea unor concursuri și sărbătorirea zilelor de naștere ale colegilor. S-a încercat și integrarea profesională a persoanelor cu dizabilități din cadrul Asociației, dar mulți au renunțat: „la început s-au arătat entuziasmați, apoi au renunțat la cursurile de calificare”, mai spune Irina Băcăuanu.
O problemă a Centrului este și lipsa de personal: „vor fi scoase la concurs mai multe posturi vacante. Este vorba de fizio-kineto-terapeut, psiholog, consilier juridic și de asistenți medicali. Concursul va fi organizat de SPAS, care ne-a preluat”, ne-a informat tot Irina Băcăuanu. în prezent, Centrul de Zi dispune de un psiholog și de trei asistenți sociali. Un lucru cu adevărat îmbucurător îl constituie faptul că mulți asistați și-au reluat școala, unii dintre ei chiar studiile liceale. (Petronela FLOREA)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.