Cunoscuta Asociație Habitat for Humanity din Comănești, implicată în construirea de adăposturi pentru familiile sărmane din județ, se numără printre finaliștii competiției „Fabricat în țara lui Andrei”, organizată de compania Petrom și Fundația NESsT. Competiția s-a adresat proiectelor care răspund unei probleme sociale identificate în comunitatea din care provin inițiatorii lor.
S-a ținut seama de faptul că întreprinderile sociale pot fi acele afaceri viabile economic prin care se pot rezolva problemele sociale, acestea fiind, de fapt, o soluție pentru dezvoltarea pe termen lung a comunităților. Printre finaliști se mai numără alte persoane fizice, întreprinderi individuale și SRL-uri din zona de munte a județului care au venit cu proiecte din domeniile servicii (asistență pentru persoanele vârstnice), alimentar, agricultură etc. Alături de Habitat for Humanity mai reținem și numele moineșteanului Colceru Constantin Irinel care a participat cu un proiect în domeniul serviciilor adresate persoanelor dezavatajate.
Într-o primă etapă, finaliștii participă la o serie de workshopuri susținute de specialiști de la Fundația NESsT. Cert este că, până la finele anului, vor rămâne doar 10 competitori care vor avea norocul să primească finanțarea în valoare totală de 32.000 de euro. Timp de un an, aceștia vor beneficia de consultanță în management financiar, legislativ, marketing și distribuție din partea specialiștilor NESsT. Habitat for Humanity s-a implicat, până în prezent, în sprijinirea a peste 2.300 de familii din toată țara, dintre care aproape 600 din județul Bacău, pentru a-și găsi un adăpost adecvat unei vieți normale sau să-și îmbunătățească locuințele pe care deja le aveau. (Florentin RADU)
Lasă un răspuns