Ziua Eroilor României
În fiecare an, de ziua Înălțării Domnului, noi, românii, aducem prinos de recunoștință tuturor eroilor neamului românesc, căzuți pe cîmpurile de bătălie, pentru apărarea pămîntului strămoșesc, pentru înfăptuirea marilor noastre idealuri de libertate, unitate și independență.
Luptele pe care am fost nevoiți să le purtăm spre a fi statornici aici, luptele ce ne străbat istoria și care nu sînt prețuite de marile puteri, ne-au dat învățătura, înainte de toate pentru inimă și suflet, a respectului față de înaintași, transmisă de la o generație la alta, îmbogățită mereu în cuprinsul și adîncimea ei cu vrednicia și numele atîtor jertfiți pe altarul patriei.
Cultul morților a determinat firesc Ziua Eroilor Patriei. Și ce zi putea fi aleasă pentru a ne cinsti eroii, decît Înălțarea Domnului, zi în care nădăjduim ca sufletele eroilor să fi găsit răsplata veșnică în împărăția cerurilor. Este ziua care trebuie să amintească de jertfa și eroismul tuturor generațiilor care au înțeles că există o datorie sfîntă care nu se poate plăti decît cu credință și inteligență, cu puterea brațului și jertfa sîngelui.
Nu este sat, comună sau oraș care să nu fi avut pe cineva (bunic, soț, tată, fiu), jertfit pe altarul patriei. Puține sînt localitățile județului Bacău care să nu fi dăltuit în piatra monumentelor, în lemnul troițelor, numele celor plecați în veșnicie, cu datoria împlinită.
Pînă la primul război mondial, românii își pomeneau eroii în prima săptămînă a morților din an. După război, ziarul „Neamul Românesc” propunea „să se așeze o sărbătoare națională”, pentru ca „toți să-și aducă prinosul de admirație și recunoștință pentru eroii cei mulți ai națiunii”. Și astfel, în anul 1920, prin Decretul – Lege nr. 1963 s-a legiferat comemorarea erolior României în ziua Înălțării Domnului, proclamată sărbătoarea națională, care „va aminti urmașilor de săvîrșirea înfăptuirii idealului național… România Mare”.
Legea asupra mormintelor de război, promulgată la 31 mai 1927, stipula la articolul 8: „comemorarea erolior căzuți la război se va face în fiecare an de ziua Înălțării Domnului, care este decretată ca sărbătoare națională. Această zi va fi sărbătorită de autoritățile românești în mod cu totul demn, prin organizări de Tedeumuri, procesiuni și serbări cu un înalt caracter național, la care vor participa instituțiile de stat și particulare, fără deosebire de religie sau origine etnică”.
În perioada interbelică, grija pentru cinstirea memoriei eroilor căzuți în război și pentru locurile care adăpostesc rămășițele lor pămîntești a fost dată în sarcina ” Societății Mormintelor Eroilor căzuți în război”, transformată în anul 1927 în „Societatea Cultul Eroilor”, iar, în anul 1940, în Așezămîntul Național „Regina Maria” pentru Cultul Eroilor care a funcționat pînă în anul 1948, cînd a fost desființat prin Decretul 48, din 29 mai.
După 1948, comemorarea eroilor a fost oficiată fără reglementări legale, la buna apreciere a autorităților și a unor oameni de bună credință. Abia prin Decretul de stat nr. 117 din 23 octombrie 1975 s-au stabilit responsabilități autorităților locale și zilele pentru comemorarea eroilor.
După evenimentele din decembrie 1989 s-a revenit conform tradiției, Ziua Eroilor să fie sărbătorită la praznicul Înălțării Domnului, întărită prin Hotărîrea nr. 3490, din 14.04.1990 a Sfîntului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române. În prezent, grija pentru cinstirea eroilor și a locurilor unde ei odihnesc se afla în sarcina Asociației Naționale „Cultul Eroilor”, reînființată în 1991, care cu sprijinul cultelor religioase, armatei, școlii și autorităților locale a reînviat sentimentul patriotic al dragostei de țară în rîndul cetățenilor. În memoria tuturor eroilor și martirilor ce odihnesc în pămîntul țări sau peste hotare, de Ziua Lor, a Eroilor României, noi cei de azi le sîntem datori nu numai cu evocarea și pomenirea faptelor lor eroice, ci și cu angajamentul intim – al urmașului de peste secole sau decenii – ca prin tot ce facem și vom face pentru țară și neam – sîntem și la nevoie vom fi la înălțimea marelui sacrificiu.
De Ziua Eroilor ne obligă conștiința să fim prezenți, dacă simțim românește, la mormintele și monumentelor lor, indiferent ce funcții, sarcini sau obligații am avea. Nimic nu este mai scump decît fapta, vorbele nu au valoare.
Ziua Eroilor este și ziua Asociației Naționale „Cultul Eroilor”. Cu această ocazie mulțumim tuturor membrilor care s-au înscris în această asociație și care prin acest modest și simbolic gest demnostrează că nu au uitat înaintașii eroi.
col. în rezervă Chirieș Corneliu, președinte ANCE Bacău
col. în rezervă Paul – Valerian Timofte, primvicepreședinte
Lasă un răspuns