~4 min lectură 1 comentariu

Asociația Pro Infrastructură: Autostrada Moldovei A7 ajunge, marți, la Adjud

Andra Juverdeanu

Aproximativ 49 de kilometri din Autostrada Moldovei A7, între Focșani și Adjud Nord, se vor deschide circulației, marți 23 decembrie, în jurul după-amiezii, estimează Asociația Pro Infrastructură (API). Din cei 319 kilometri ai Autostrăzii A7 dintre Ploiești (A3) și Pașcani finanțați prin PNRR, de poimâine vom circula pe un total de 195 km, iar ceilalți 124 vor fi livrați de UMB în 2026.

Colaj foto: Autostrada Moldovei A7 (Focșani-Adjud). Sursa: Asociația Pro Infrastructură

„Efectul este major: șoferii scapă de mortalul DN2/E85 și pot merge complet pe autostradă, pe 241 kilometri, din nordul Capitalei (zona Petricani) până la ieșirea din Adjud în mai puțin de două ore: relaxați, în siguranță, legal. Mare atenție însă: nu sunt spații de servicii deschise între Buzău și Adjud!”, precizează API.

Totuși, cei de la API atrag atenția că există și câteva aspecte mai puțin plăcute, cum ar fi lipsa de capacitate a UMB, care are întârzieri pe sectoarele Focșani-Domnești și pe toate celelalte cinci sectoare de la Domnești la Pașcani, iar întârzierile dincolo de Adjud sunt mari și foarte mari. Redăm mesajul lor:

Evident există și aspectele urâte care trebuie spuse și pe care le veți auzi doar de la noi. Judecați și concluzionați singuri. Acum se vede cel mai bine lipsa de capacitate a UMB despre care vă tot explicăm din 2022, asumându-ne înjurăturile primite pe nedrept.

Cele trei contracte de pe A7 Focșani-Bacău au fost semnate în 15.12.2022, iar celelalte trei de pe Bacău-Pașcani s-au parafat în 15.02.2023. Ordinul de începere a fost emis în 29.03.2023 pe Focșani-Domnești, respectiv în primele zile din mai 2023 pe restul celor cinci loturi. Toate aceste tronsoane sunt pe execuție directă timp de 30 luni fiecare, fără perioadă de proiectare.

Astfel, termenele contractuale de finalizare inițiale sunt septembrie 2025 pe Focșani-Domnești, respectiv noiembrie 2025 pe toate celelalte cinci sectoare de la Domnești la Pașcani. Întârzierile dincolo de Adjud sunt mari și foarte mari. Dacă până la Răcăciuni nu mai este mult de muncă, iar lotul 3 până la sud de Bacău se apropie de 70% stadiu fizic, progresul pe ultimele trei tronsoane dincolo de Bacău abia dacă trece momentan de 40%.

Deși trebuia să fim astăzi cu A7 la Pașcani, cei 124 kilometri rămași se vor inaugura, în scenariul optimist și doar dacă antreprenorul UMB va dori să deschidă „în trepte”, astfel: până la Răcăciuni în martie, apoi la Bacău în mai, critic în august la Săbăoani (Roman nord) pentru a nu pierde niciun leu din banii nerambursabili (gratuiți) din PNRR și abia în decembrie 2026 sosim la Pașcani.

În plus, la fel ca în 2024, rezultatul de pe Autostrada A7 s-a făcut cu sacrificarea altor șantiere. Din păcate, față de anul trecut când au dat în trafic 98 km de autostradă și drum expres, în 2025 cei de la UMB sunt mult sub așteptările din previziunile noastre emise în ianuarie. Termină anul cu „doar” 66 kilometri, în evaluarea noastră de început de 2026 dându-le șanse mari să mai inaugureze încă vreo 40 km pe A7 plus DEx6 Galați-Brăila, adică o performanță similară cu recordul din 2024.

Mai grav este că s-au adunat proiecte nu doar cu termene contractuale restante din 2025, ci și din 2024: A3 Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului sunt contractate în iulie, respectiv decembrie 2020, și am pierdut șirul amânărilor. Iar DEx6 Galați-Brăila, parafat în aprilie 2021 și scadent în decembrie 2024, a fost promis încă din 2023, apoi 2024 și… 2025. Și ciotul din A0 Nord a avut termen în octombrie 2025, promis și acesta deopotrivă de autorități și antreprenor.

UMB: înger și demon, cu bune și rele, așa cum vă explicăm de câțiva ani. Lăsând cifrele și dezbaterile deoparte, felicităm muncitorii din grupul UMB pentru efortul depus! Îi așteptăm sănătoși peste vreo trei săptămâni înapoi pe șantiere. Vor avea de tras la maxim și în 2026 fiindcă sunt obligați să livreze toate restanțele de pe loturile scadente în 2024 și 2025, nu mai puțin de 181 de kilometri în total.

Autostrăzile și drumurile expres aflate în exploatare trec de borna 1400, ajungând la 1416,3 kilometri, din care aproape 146,5 au fost dați în folosință în 2025. Și cu ei încheiem anul. Vom reveni în ultimele zile din 2025 cu retrospectiva și la început de 2026 cu previziunile rutiere, deja o tradiție.

– Asociația Pro Infrastructură

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. d
    djdany
    23 decembrie 2025, 14:30
    0

    in sfarsit moldova ARE Autostrada adik A7

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.