Lunar in medie 25 de copii din judetul Bacau sufera o interventie chirurgicala sau traumatisme ale membrelor, care ii imobilizeaza la pat. Pentru a veni in sprijinul acestor micuti, unii cu afectiuni grave, Asociatia „Trust Orfelinat” Ungureni a derulat in perioada 1 februarie – 30 septembrie 2011, cu sprijinul financiar al companiei MOL România si al Fundatiei pentru Comunitate, la Sectia de Chirurgie – Ortopedie Pediatrica a Spitalului de Pediatrie din Bacau, un program de terapie prin joc. La finalul perioadei de finantare, Asociatia cere sprijinul bcauanilor pentru derularea unei noi etape a programului. „Ne adresam nevoilor emotionale ale micutilor pacienti, care prin joc percep spitalizarea mai prietenoasa. Multi dintre ei nu se pot deplasa, nu pot primi vizite, iar trecerea brusca si traumatica de la mediul familial, cunoscut si indragit, la starea de spitalizare, devine o experienta foarte stresanta pentru cei mici. Astfel, terapia prin joc contribuie la imbunatatirea comunicarii personal medical – pacient, parinte-copil, reduce anxietatea generata de spitalizare, optimizeaza emotiile si ajuta la imbunatatirea actului medical, in vederea insanatosirii pacientilor”, a declarat educatoarea Geanina Macovei, participanta in cadrul Programului din terapie prin joc. Printre beneficiarii proiectului a fost si Ioana, o fetita din judetul Bacau care a suferit arsuri extrem de grave. Acestea ii acopereau aproximativ 50 la suta din corp. Datorita programului, Ioana a trecut mai usor peste experienta, si-a sarbatorit ziua de nastere in spital, alaturi de cei dragi. Cei care vor sa sprijine continuarea acestui program de terapie prin joc, derulat de Asociatia „Trust Orfelinat” Ungureni si Spitalul de Pediatrie pot face donatii in contul RO14RNCB0026030891850001 deschis la BCR Bacau. daca doriti sa va implicati in desfasurarea proiectului puteti cere informatii la numarul de telefon 0744650685 sau pe e-mail, la adresa trustung @b.astral.ro. Asociatia „Trust Orfelinat Ungureni” este o organizatie nonguvernamentala, apolitica si non-profit, activa in domeniul social din octombrie 1990. In prezent, Asociatia are in derulare sase proiecte, ce vizeaza activitati de ingrijire, educatie, incluziune sociala, imbunatatirea actului medical. (Laura HUIBAN)
Asociatia „Trust Orfelinat” cere ajutor pentru continuarea Programului de terapie prin joc destinat copiilor imobilizati la pat
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Madam dr stefanescu, madam achivei et comp sa dea inapoi banii pe care iau supt de pe acolo si se vor face multe!
pt. Alina: Numele pomenite mai sus nu au nici o legatura cu Asociatia Trust Orfelinat Ungureni. Cred ca nu ai citit atent articolul.Nu stiu cine este dr. Stefanescu, insa, madam achivei et comp., de care zici, sunt la Fundatia pentru Sprijin comunitar.Ai incurcat borcanele,..nitel…