Asociația Trust Orfelinat Ungureni a finalizat proiectul „Adolescenți buni, veseli și curioși”

Redacția Ziarul de Bacău

Asociația Trust Orfelinat Ungureni a susținut în perioada iulie – noiembrie 2019, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Bacău prin Legea 350/2005, proiectul intitulat „ Adolescenți buni, veseli și curioși”. Partenerul instituțional al acestui proiect este Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău.

Beneficiarii direcţi ai proiectului sunt copiii care s-au confruntat cu o problemă de sănătate, împreună cu părinţii acestora și cadrele medicale.
Rezultatele finale ale proiectului:
– am conceput și tipărit broșura „ Adolescenți buni, veseli și curioși”, adresată adolescenților și părinților acestora si care este oferită de medici la finalul consultației medicale. Publicația a fost realizată împreună cu medici pediatri din Spitalul Județean de Urgență Bacău și specialiști din cadrul Centrului de Prevenire. Evaluare și Consiliere Antidrog Bacău;
Broșura abordeaza dintr-o perspectiva biologică, psihologică și socială, teme referitoare la factorii de risc ce influențează starea de sănătate a adolescentului, la comportamentele inadecvate care determină incidența bolilor cu transmitere sexuală, a sarcinilor nedorite, consumul de alcool tutun droguri, alimentația nesănătoasă, sedentarismul, escaladarea violenței.

– am continuat programul de informare şi educaţie pentru sănătate în zona pediatrică a Spitalului Județean de Urgenţă Bacău, distribuirea a peste 12.500 de pliante pentru părinţi, pe teme de sănătate, psihologie şi peste 24.000 pliante (desene de colorat, jocuri, poveşti şi ghicitori) pentru copiii ce vin pentru consultaţii medicale;

– pentru diversificarea activităților de joc în Secția de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică am achiziționat jocuri și jucării adaptate vârstei copiilor internați și DVD-uri pentru vizionarea de filme si desene animate. Lunar, de programul de joc beneficiază în medie 350 de copii.

Asociația Trust Orfelinat Ungureni este o organizație nonguvernamentală, apolitică si non-profit, activă în domeniul social din octombrie 1990 și care derulează proiecte, ce vizează activităti de îngrijire, educație, incluziune socială și îmbunătățirea actului medical.

Prin intermediul Centrului de Informare Pediatrică desfăşurăm proiecte adaptate nevoilor şi cerinţelor pacienţilor şi personalului medical încă din 1992. (sursa: comunicat de presă)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.