Asociația Trust Orfelinat Ungureni a finalizat proiectul „Sunt aici pentru tine”

Redacția Ziarul de Bacău

Asociația Trust Orfelinat Ungureni a susținut în perioada iulie – noiembrie 2017, cu sprijinul financiar al Consiliului Județean Bacău prin Legea 350/2005, proiectul intitulat « Sunt aici pentru tine!”.

Beneficiarii direcţi ai proiectului au fost cadre medicale şi copiii care s-au confruntat cu o problemă de sănătate împreună cu părinţii acestora.
Rezultatele finale ale proiectului:
– peste 100 de cadre medicale din domeniul pediatric au participat la Atelierul de dezvoltare a abilităţilor de comunicare în practica medicală. Impreună cu 2 psihologi am abordat elemente esenţiale ale comunicării în interacţiunea personal medical- copil pacient, managementul pacienţilor dificili, problematica comunicării nonviolente în dialogul cu pacientul;

– am continuat programul de informare şi educaţie pentru sănătate în zona pediatrică a Spitalului Judetean de Urgenţă Bacau, in cadrul căruia am distribuit peste 15.000 de pliante pentru părinţi, pe teme de sănătate şi educaţie şi peste 21.000 pliante ( însemnând desene de colorat, jocuri, poveşti şi ghicitori) pentru copiii ce vin pentru consultaţii medicale;

– am achiziționat cărţi, jocuri și jucării adaptate vârstei copiilor internați, pentru diversificarea activităților de joc în Sectiile de Pediatrie si de Chirurgie-Ortopedie Pediatrică. Lunar, de programul de joc beneficiază in medie peste 500 de copii internaţi in sectiile amintite.

Asociația Trust Orfelinat Ungureni este o organizație nonguvernamentală, apolitică si non-profit, activă în domeniul social din octombrie 1990 și care derulează proiecte, ce vizează activităti de îngrijire, educație, incluziune socială și îmbunătățirea actului medical.
Prin intermediul Centrului de Informare Pediatrică desfăşurăm proiecte adaptate nevoilor şi cerinţelor pacienţilor şi personalului medical încă din 1992.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.