Stațiunea de Cercetare și Dezvoltare Agricolă Secuieni Neamț organizează astăzi, 29 iunie, manifestarea științifică „Ziua grîului”. Tradițională în stațiunea de cercetări din județul Neamț, manifestarea reunește an de an speciliști în agricultură din zona Moldovei, cercetători în domeniu, cadre didactice universitare, oameni de afaceri din agricultură și industria de profil. „în acest an – ne-a informat directorul stațiunii, dr. ing. Gheorghe Teodor, specialiștii se vor concentra asupra comportării unor soiuri de grîu în condițiile din silvostepa Moldovei, a influenței îngrâșămintelor și a epocii lor de semănat asupra producției de grîu, dar și asupra protecției culturilor de grîu împotriva agenților patogeni și a dăunătorilor specifici. De asemenea, se vor aborda probleme ale combaterii buruienilor din cultura de grîu și ale tehnologiei de cultură a grîului pentru sămînță”. Stațiunea din Secuieni își va prezenta, cu această ocazie, oferta de sămînță pentru toamna acestui an, alături de ofertele companiilor Crompton Europe BV și Bayer – la sămînță și insectofungicide. Județul Bacău va fi reprezentat la manifestarea „Ziua grîului” de speicliști de la Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală și Centrul Județean de Consultanță Agricolă. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.