Membrii Consiliului de Administrație de la Clubul Universitar Știința Bacău s-au întrunit exact acum două săptămîni în ședință extraordinară pentru a lua în discuție situația precară prin care trece clubul, în special sporturile de echipe. S-au analizat problemele cu care se confruntă sportivii, cea mai mare dintre acestea fiind cea a banilor de a cărei rezolvare depinde rămînerea sau plecarea acestora de la Știința sau chiar desființarea anumitor secții. Astăzi, Consiliul de Administrație se va întruni din nou, prilej cu care fiecare antrenor își va prezenta planul de bătaie și mijloacele prin care acesta poate fi pus în aplicare, în condițiile existente. „Cert este că la ora actuală ne bazăm doar pe sprijinul Universității Bacău și a ajutorului venit din partea a două societăți comerciale, insufucient însă pentru performanță. Ne punem mari speranțe într-un sprijin din partea Primăriei”, a declarat Florin Grapă, directorul CSU Știința Bacău. (Marius AMBROZIE)
Astăzi se stabilește ce-i de făcut la „Știința”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.