Cei zece inculpați care sînt arestați preventiv în dosarul Banca Transilvania vor fi prezentați din nou în fața judecătorilor de la Tribunalul Bacău, pentru a ca magistrații să se pronunțe cu privire la măsura prelungirii mandatului de arestare. Acesta expiră pe 23 martie, iar pînă atunci instanța trebuie să decidă pentru Carmen Negoiță, fosta directoare a sucursalei băcăuane a Băncii
Transilvania, Ciprian Stanciu, fostul șef al serviciului de credite,
Timona Cioinea, fost contabil șef, Simona Moroca, fostul jurist,
Eduard Colos, Cristina Hermeziu și Georgeta Pricopoaea, toți foști
moderatori de credite ai Băncii Transilvania Bacău, precum și pentru Dorinel Popa, administratorul firmei Tandem Road, Benoni Beca, administratorul societății Amapolla Prest SRL și Daniela Vascan, contabilă șefă la aceeași firmă, dacă vor mai rămîne sau nu în arest. Acesta este primul termen de judecată în care compar cei implicați în acest dosar, după ce Curtea Supremă de Justiție a respins cererea de recuzare a întregului corp de magistrați de la Curtea de Apel Bacău. (Mirela R.)
Lasă un răspuns