M-am întîlnit, ieri dimineață, cu Pavel Tache. De mulți ani – să fie vreo treizeci – eu îi zic „Nea Tache”. Ne cunoaștem de pe vremea cînd și eu și el eram foarte tineri – el fiind cu vreo șapte ani mai mare decît mine -, era șeful renumitei „cîrciumi” de „peste linie”, local frecventat intens nu numai de „clienți de rînd”, ci și de oameni din „straturi superioare”, căci aici, „La Tache”, găseai cele mai bune fripturi, cei mai buni mici, cel mai bun vin. Omul – parcă-l văd și acum din acei ani – avea tot timpul fața zîmbitoare, prietenoasă, cu toate că, la statura lui de atlet, ar fi putut părea „un dur”, era, într-un cuvînt, „comerciant”. Chiar dacă unitatea nu era a lui, el fiind gestionarul, știa de unde și cum să se aprovizioneze cu de toate, încît dacă, în oraș sau la alte localuri nu prea găseai, să zicem, icre de Manciuria sau măsline pentru „pretențioși”, la el găseai totul… Ei bine, din vremea aceea îl cunosc eu pe Nea Tache, veneam la el împreună cu foști colegi de-ai mei – Constantin Bursuc, Dumitru Mitulescu, Teodor Stanciu , Roni Căciularu, Nicolae Cozma și eram tineri și puși pe chefuit… Așa că, uneori, ne prindea miezul nopții în separeul acela atît de primitor care devenea din ce în ce mai plăcut și mai intim o dată cu fiecare pahar de vin băut… Au trecut anii ca gîndul, s-a spulberat și tinerețea noastră și au rămas multe, multe și plăcute amintiri. De aceea, întîlnirile cu Nea Tache au însemnat, într-o vreme, aduceri aminte, unele, după, dispariția lui Dumitru Mitulescu, sau Nicolae Cozma, dureroase, altele chinuitoare vizavi de bolile care, acum, spre bătrînețe, ne macină… Iar unele, chiar vesele, deși „născute” ceva mai recent…
„Măi nea Tache, ai devenit o personalitate… Tot băcăuanul te vorbește…”- i-am zis într-o zi. N-a înțeles remarca mea, așa că a trebuit să completez: „Păi citesc în presă anunțuri care, sînt sigur, îți plac. «Vînd apartament în zona Tache», «Vînd casă în cartierul Tache» și multe de felul ăsta… Ce mai, nea Tache, ai devenit istorie, și peste o sută de ani și chiar peste două o să se audă de cartierul Tache…!” Omul – cu care, iată, m-am întîlnit și ieri dimineață, după cîteva luni bune de „absență” – zîmbește galeș, ochii nu-i mai sînt cei strălucitori de altădată, e bolnav. Știam că are ciroză – așa-mi spunea cu vreo patru ani în urmă, acum aflu că are și cancer la prostată, domnule, medicii nu vor să mă opereze, mi-au dat rețete scumpe, cred că mult n-o mai duc… Îl găsesc mai trist și mai demoralizat ca niciodată. Unde-i, oare, bărbatul acela plin de viață, optimist și pus mereu pe glume…? Acum, tocmai cumpărase din piață o pungă cu mălai, o mătură și o pîine. Da, are doar 2.800.000 pensie pe lună, soția și mai puțin, starea în care se află e, pare-se, fără ieșire. Marea supărare a pus stăpînire pe sufletul său și al nevestei cînd i-au murit ginerele, bărbat tînăr, a avut cancer și i-a rămas un copil care tot timpul îl ruga să-i dea telefon lui Doamne Doamne să i-l trimită pe tati acasă… „Atunci simțeam că mă sfîrșesc de durere… Și au început și bolile mele…”
… Nu știu cîți dintre cei care „vînd case în cartierul Tache” sau spun că locuiesc în „Cartierul Tache” îl cunosc pe Omul Tache Pavel. Cert e că numele său a intrat, vrînd-nevrînd, în viața Bacăului. Peste ani, probabil, vreun om cu inimă se va interesa de unde-și trage numele Cartierului Tache. Eu vă spun, acum, că de la acest bărbat, altădată falnic și mîndru ca stejarul, acum un bătrîn ros de boli și sărac, ce-și poartă pașii șovăielnici prin colbul străzilor din Cartierul Tache… (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns