Un negustor vinde în piață piersici. La noi, vremea acestor fructe a trecut. Negustorul le-a adus, prin nu știu ce filieră, de prin țările acelea unde piesicile abia se culeg. Fructele sînt mari cît merele, au culoarea aceea galben spre roșu, cu inflexiuni aurii și te atrag. Da, o piersică, îți lasă gura apă… Numai că e atît de tare, încît riști să rămîi fără dinți mușcînd din ea! Prețul e 45 mii kilogramul și, dacă mori de poftă și dacă îți dă și mîna, poți cumpăra. Vînzătorul nostru a găsit soluția și pentru cei care mor de poftă și care nu prea au bani. A „triat” piersicile stricate, încît, o cutie mare, din lemn, e plină cu jumătăți de piersică. Jumătățile puse în vînzare sînt sănătoase, după cum e și prețul: 20 de mii kilogramul. Prin alte țări, fructele stricate – chiar dacă au și „jumătăți” comestibile – sînt aruncate sau vîndute la prețuri de-a dreptul derizorii. Am văzut, în Canada, la un mic magazin, vînzîndu-se banane – mai „vechi” – cu un dolar lădița. Un român de-al nostru cumpăra, o dată, zece lădițe din care făcea… vin. La noi se valorifică orice la prețurile pieții. Numai bani să iasă. L-am întrebat pe comerciantul cu jumătățile de piersică dacă vreun cumpărător s-a interesat de marfa astfel „aranjată”. Mi-a zis că o femeie sărmană a cumpărat o jumătate de kilogram, la insistențele unei copile care, probabil, îi era fiică. Atît. Și atunci i-am sugerat să mai scadă din preț că, mai mult ca sigur, va avea cumpărători, deoarece, pînă mîine dimineață, jumătățile acelea nu vor mai fi bune decît de aruncat. Mi-a zîmbit: „Ce știi dumneata despre comerț…!” Da, într-adevăr, nu mă pricep deloc la comerț. Dacă aveam habar, comerciant mă făceam. Că, la urma urmei, poți cîștiga și vînzînd piersici cu jumătatea de bucată… (Eugen VERMAN)
Lasă un răspuns