~2 min lectură 0 comentarii

Atacul asupra unei pensiuni din Kabul a luat sfârşit

Redacția Ziarul de Bacău

Atacul sinucigaş comis de talibani la o pensiune deservind în principal angajaţi străini ai Uniunii Europene şi ai ONU la Kabul s-a încheiat miercuri odată cu uciderea tuturor atacatorilor, a indicat un purtător de cuvânt al Forţei internaţionale a NATO de asistenţă pentru securitate în Afganistan /ISAF/, citat de AFP.

Un kamikaze a detonat explozibilul aflat de la bordul autovehiculului pe care îl conducea la intrarea într-o bază militară străină, omorând cinci trecători afgani şi un membru al dispozitivului de pază a cărui naţionalitate nu a fost dezvăluită. Cel puţin două explozii s-au făcut auzite în interiorul pensiunii.

„Forţele de securitate afgane au ripostat rapid şi cu eficienţă pentru a contracara atacul omorându-i pe toţi atacatorii”, precizează un comunicat semnat de purtătorul de cuvânt al ISAF, generalul german Carsten Jacobson.

ISAF anunţase că acţiunea teroristă nu a provocat victime în rândul civililor afgani.

Atacul a fost revendicat de talibani încă în timpul desfăşurării acţiunii militare.

Această operaţiune desfăşurată chiar în centrul capitalei afgane, unde sunt plasate dispozitive speciale de securitate, a intervenit la câteva ore după vizita-surpriză pe care preşedintele american Barack Obama a efectuat-o la Kabul.AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.