Copiii care învață la Școala Specială din Comănești ar putea avea în anul 2004 ateliere speciale în care să învățe o meserie la alegere, între croitorie și tîmplărie. Cel puțin acesta este principalul gînd pe care și-l dorește împlinit conducerea școlii pentru anul viitor. Deja a fost luată legătura pentru demararea acestui proiect de anvergură cu două școli speciale din Franța. „În viitorul apropiat ne-am propus realizarea unui proiect, cu ajutorul a două școli speciale din Franța și a unei asociații din Anglia. Este vorba despre realizarea a două ateliere, unul de tîmplărie și unul de croitorie, pe care sperăm să le punem la punct cu ajutorul Consiliului Județean Bacău. Nădăjuim ca prin intermediul acestora să avem contracte cu anumiți beneficiari și, datorită lor, elevii acestei școli să poată fi integrați mai ușor în școlile de ucenici”, ne-a declarat Tedi Axente, director adjunct al Școlii Speciale din Comănești. (Constantin GHERASIM)
Lasă un răspuns