Cu o zi înaintea meciului pe seama căruia s-au făcut atîtea speculații (bate Bacăul, bate Steaua și o remiză bună pentru ambele), Gigi Becali, patronul Stelei dar și președintele PNG-ului, și Dumitru Sechelariu, patronul FCM Bacău și președintele executiv al PNG-ului, urcau pe scena din fața Sălii Sporturilor și făceau la greu campanie electorală pentru partidul lui Gigi. S-au jurat amîndoi că a doua zi nu va fi blat. Formația Stelei a urcat și ea pe scenă, fiind aplaudată de puștimea curioasă. Cei doi nu și-au încălcat cuvîntul de onoare. FCM Bacău și Steaua au jucat pe viață și pe moarte. Bacăul s-a autodepășit însă. Goian a înscris și a împins jocul spre poarta lui Hamutovski. Doar pauza i-a salvat pe steliști. La reluare, spre dezamăgirea lui Gigi Becali, aflat lîngă Sechelariu la oficială, Bacăul a controlat jocul. A înscris însă Steaua, prin Neaga, în minutul 79. După ce a făcut tușa o lungă perioadă, Cătălin Cursaru a dat tunul în minutul 84. Ganea a centrat de pe stînga, iar fostul golgeter a reluat imparabil. Prelungirile, 5 minute, au salvat Steaua. Cînd jucătorii Bacăului se pupau pentru victorie, Oprița a deviat balonul în poarta lui Bogdan. Dezamăgire totală. Președintele Chivorchian a acuzat arbitrajul, fotbaliștii au căzut pe gazon, cu ochii în lacrimi. Gigi Becali a sărit de pe scaun ca un nebun și și-a manifestat bucuria. „Taurii” au pierdut 1.500 de dolari, prima triplată pentru victorie. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.