Editia cu numarul 55 a celei mai vechi competitii atletice din estul continentului a spart traditia, prin aceea ca s-a desfasurat la Constanta. De asemenea, federatia româna de specialitate si organizatorii locali au desfasurat competitia sub deviza „Pe stadion nu se joaca doar fotbal”. La CI ale României au participat cei mai buni atleti de la noi din tara, carora li s-au adaugat invitati din tarile vecine. Ne-a bucurat indeosebi medalia de aur cucerita de Cristian Vorovenci (Stiinta Bacau) la 1.500 m, cu timpul de 4:03,04 (nu prea bun, dar suficient pentru meeting-ul de la Constanta). Antrenat de Cristina Alexe, Vorovenci s-a specializat pe aceasta distanta, dar uneori izbutea sa se impuna la 800 m, pierzând insa la 1.500. Iata-l din nou pe directia favorita, dupa ce izbutise victorii atât la CN Indoor cât si la etapele de GP.
Conform asteptarilor, Bianca Perie a dominat proba de aruncare a ciocanului, dar din nou nu si-a indeplinit visul unei incercari reusite de peste 70 m, ea izbutind doar 68,82.
Trebuie amintite si rezultatele onestene de la 3.000 m: Florin Enache – loc 1 (8:18,81), Ciprian Suhanea – loc 3 (8:29,57); o alta medalie de bronz – Alexandru Craescu, dar cu o aruncare cu 3 m sub recordul sau personal de anul acesta.
Dintre ceilalti sportivi români, specialistii l-au remarcat pe Marian Oprea, „Strutul” redevenind o speranta pentru o medalie olimpica la Londra, dupa ce ratase din cauza unei accidentari participarea la Beijing.Ceilalti bacauani au avut, in general, rezultate demne: Andrei Apachitei (aruncarea ciocanului) – loc 6 (50,01 m); Adrian Mutu (400 m, o proba noua pentru el) – loc 16 (51,08); Alexandru Craescu (aruncarea sulitei) – loc 3 (69,61 m); Constantin Ifrim (5.000 m) – loc 5 (15:11,82); Ioan Zaizan (800 m) – loc 4 (1:51,41); Dan Cucerenco (800 m) – loc 9 (1:57,30); Diana Bursuc (aruncarea greutatii) – loc 4 (11,36 m).
Peter KELMANN
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.