~1 min lectură 0 comentarii

Atletism, CN Indoor (Seniori, Tineret) – Bacăul, reprezentat de alergători de top

Redacția Ziarul de Bacău

sport 150214atle

Delegația băcăuană la Naționalele de la București este mică, dar valoroasă. Atletul care în prezent domină cel mai autoritar probele în care este specializat este Alexandru Nicolae Soare (Știința Bacău, antrenor Cristina Alexe), mare favorit în proba de 3000 m. După cum ne-a declarat campionul, obiectivul său pentru 2014 este să doboare recordul național al unei probe mai lungi, cea de semimaraton. Unul dintre adversarii cei mai puternici ai lui Soare la 3000 m va fi Cristian Vorovenci (CSM Bacău 2010, antrenor Carmina Gorgan), care va concura și la 1500 m, dar nu și la 800 m, unde câștigase multe titluri naționale indoor și în aer liber. Acolo pare a fi acum regatul armat al vechiului său coleg și rival Ioan Zăizan (CSM Bacău 2010), dar cei doi se vor înfrunta și la 1500 m. Va fi interesant de văzut și cum se va descurca Petronela Simiuc, la 1500 m.
Prima gală a CN va fi sâmbătă, 15 februarie, de la ora 16.30, iar a doua duminică, 16 februarie, de la aceeași oră. (P.K.)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.