După ce ani în șir și-au împărțit frățește titlurile naționale la 800 m și 1500 m, Ioan Zăizan și Cristian Vorovenci (CSM Bacău 2010) vor evolua în aceeași echipă la Naționalele de Ștafetă de la București, în probele de 4×1500 m și 4×800 m, programate luni, 12 mai. Dat fiind că ambii sunt valoroși pe această distanța, iar ștafeta va fi completată de Andrei Trofin și Sorin Laslău – doi semifondiști de valoare cel puțin medie -, ștafeta CSM Bacău 2010 are șanse reale la două medalii de aur. Problema este că între cele două curse va fi un interval de doar o oră. Băcăuanii estimează că la 4×1500 m vor avea o adversară redutabilă în CSM Craiova, iar la 4×800 în CSM Bistrița. Așadar, de fiecare dată vor avea oponenți odihniți, în timp ce ei va trebui să suporte urmările oboselii de la 4×1500 în mai intensa probă de 4×800. Cei patru băcăuani se vor antrena pentru Naționalele de Ștafetă în precedentele două zile, la etapa I a CN Individual, ce se va desfășura tot în Capitală. Vorovenci, în premieră pentru el, va lua startul în proba de 3000 m obstacole, profitjjnd de faptul că această competiție este lipsită de miză, fiind utilă doar pentru pregătirea etapei finale a CN. Cele trei zile și două competiții vor fi extrem de importante pentru Petronela Simiuc (CSM Bacău 2010), deoarece se vor constitui în criteriu de selecție pentru CM Ștafete de anul acesta. Așadar, dacă va scoate între cei mai buni patru timpi, eleva antrenoarei Carmina Gorgan va urca pe 22 mai în avionul de Nassau (Bahamas), pentru a participa la marea competiție. (Peter KELMANN)
Atletism, CN Ștafete – „Gemenii” Zăizan și Vorovenci țintesc două titluri
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.