Între cei 18 atleți români ce vor concura în Suedia la Campioantele Europene Indoor (1-3 martie) se află și Ionuț Zăizan (Știința Bacău, antrenor – Cristina Alexe), care va lua startul în proba de 1500 m, al cărei campion național este. Din păcate, Cristian Vorovenci (CSM Bacău 2010) nu a mai fost convocat, deși își realizase baremul cerut de forul european la 1500 m. O altă cerință a FRA pentru cooptarea în lotul reprezentativ a fost ca „al doilea” din România într-o probă să se situeze și între primii 15 în Europa, ceea ce n-a fost cazul în privința lui Vorovenci, deși el și-a corectat recordul personal. De asemenea, nici Mirela Lavric (800 m) nu a mai fost cooptată, timpii săi la ultimele competiții fiind modești. Din lot mai face parte băcăuanul Cătălin Câmpeanu (acum legitimat la Olimpia București), care va alerga în proba de 60 m plat. Câmpeanu nu a concurat la Campioantele Balcanice de săptămâna trecută, dar el egalase recordul național al probei de 60 m, 6,60, cu prilejul CN Seniori. Întreaga componență a lotului României este următoarea: Anca Heltne (greutate), Daniela Stanciu (înălțime), Cristina Bujin (triplusalt), Ancuța Bobocel (3000 m), Cornelia Deiac (lungime), Alina Rotaru (lungime), Alina Panainte (400 m), Beatrice Puiu (pentatlon), Esthera Petre (înălțime), Florentina Marincu (lungime), Angela Moroșanu (400 m), Roxana Bârcă (3000 m), Marian Oprea (triplusalt), Mihai Donisan (înălțime), Cătălin Câmpeanu (60 m), Valentin Toboc (lungime), Alexandru Tufă (înălțime), Ionuț Zăizan (1500 m). Obiectivul propus de FRA pentru Europenele Indoor este cucerirea unei medalii. (Peter KELMANN)
Lasă un răspuns