Spiritul Sărbătorilor de iarnă se resimte și în Penitenciarul Spital Tîrgu Ocna, unde au loc în toată această perioadă, activități specifice, menite să aducă atmosfera de sărbătoare și printre persoanele private de libertate aflate în custodia instituției. „Programul Sărbătorilor de iarnă se derulează pe perioada cuprinsă între 12 și 26 decembrie. Printre acțiunile desfășurate se numără un program de colinde transmis prin intermediul stației de radio-amplificare dar și o serie de filme cu specific religios transmise prin circuitul închis de televiziune. După spovedania și împărtășania deținuților, un grup de colindători al acestora va prezenta un spectacol de colinde și de obiceiuri de Anul Nou. Deținuții vor primi la rîndul lor vizita colegilor de suferință de la secția de deținere a SNPAP Tîrgu Ocna, colindătorilor ortodocși ai ansamblului coral „Onestin” din Onești, membrilor Misiunii Creștine pentru Penitenciare și grupului de voluntari ai Serviciului Umanitar pentru Penitenciare, care vor prezenta programe artistice și muzicale și vor împărți diverse cadouri și pachete cu alimente întregului efectiv de deținuți”, a declarat Laura Carmen Radu, purtătorul de cuvînt al Penitenciarului Spital Tîrgu Ocna. Aceasta a mai afirmat că în toată perioada, se vor organiza activități și concursuri pe tematică religioasă, iar în zilele de Crăciun, respectiv 25, 26 și 27 decembrie, preotul unității va oficia slujbe de „Sfînta Liturghie” în capela unității.
Romulus Dan Busnea i afirmat că în toată perioada, se vor organiza activități și concursuri pe tematică religioasă, iar în zilele de Crăc Helvetica-R 26 și 27 decembrie, preotul unității va oficia slujbe de „Sfînta Liturghie” în capela unității.
Romulus Dan
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.