Despre statiunea de la poalele Nemirei s-a scris de-a lungul timpului cu multa admiratie si apreciere, ca fata de un loc harazit de Dumnezeu pentru odihna si tamaduire. „Natura l-a inzestrat cu tot ce e mai frumos, mai pitoresc, mai variat si atragator. Par’ca Dumnezeu a voit ca aceasta localitate sa intruneasca in sine pe linga frumusetile naturii, nu numai o bogatie de isvoare de ape minerale, datatoare de sanatate si tamaduitoare a atitor boale, dar si un climat dulce, ferit de curenti de aer rece, facind o statiune climaterica admirabila, neintrecuta; iar vrednicia oamenilor de bine sa-i desavirseasca calitatile si puterile ei de actiune, daruite de natura, punindu-i-le in functiune spre folosul si binele obstesc. Slanicul e o podoaba nestemata a tarii noastre, e o perla a ei, un izvor de bogatie, de frumusete si de sanatate. Cine ar putea nesocoti aceasta apreciere justa asupra acestui nepretuit giuvaier al Moldovei?”, scria Cleopatra Tautu in cartea „Slanicul Moldovei. Monografie scrisa in anii 1930-1934”. Observatiile si aprecierile sint facute de autoarea acestei importante lucrari pe parcursul a patru ani, intr-o perioada de refacere si profunde transformari petrecute in viata statiunii. Atractia irezistibila a locurilor dainuie si astazi, iar asta o spun toti cei care o data intrati in statiune, au impresia ca au patruns intr-un tarim de liniste si odihna, unde frumusetilor naturale li se adauga cele create de mina omului, de nu stiu de care sa se minuneze mai intii: muntii falnici acoperiti cu paduri la poalele carora isi taie drum printre stinci piriul de clestar, vilele de munte cu arhitectura lor traditionala si viu colorate, rinduite de o parte si de alta a cursului de apa, sau tacerea codrului de brad cu miros puternic de rasina unde linistea nu-i tulburata decit de susurul vreunui izvor sau al unei caderi de apa? Parca si valea ingusta a piriului Slanic s-a largit deodata, facind o cotitura; apa se abate la dreapta, pe sub poalele muntelui, lasind in stinga un spatiu larg deschis, in forma de terase, de amfiteatru, pe care s-a dezvoltat statiunea.
Exista si aici atractii turistice deosebite, precum cele citeva obiective istorice si culturale, care din pacate nu au fost promovate si valorificate indeajuns pentru a fi redate circuitului turistic intern si mai ales international, astfel incit statiunea sa devina una dintre locatiile cautate pe hartile turistice. Iar lipsa unei solide baze de agrement care sa multumeasca orice categorie de turisti, fie ei tineri sau mai virstnici, face ca statiunea sa fie lipsita de vizitatori si implicit, de resursele financiare necesare dezvoltarii si modernizarii. Dar intr-unul din episoadele viitoare vom analiza si aceste aspecte, tocmai pentru a trage un semnal de alarma tuturor celor care mai au puterea de a reabilita renumele de odinioara al statiunii, cel de „perla a Moldovei”.
Plimbarea noastra incepe prin parcul statiunii, care adaposteste, printre altele, o adevarata bijuterie arhitectonica, respectiv cladirea Cazinoului, care dateaza de la 1894, monument istoric asupra caruia vom reveni. Prin intindere si asezare, prin dispozitia terenului si a felului cum a fost pus in valoare, ca si prin gustul si varietatea cu care a fost ornamentat – cu mici exceptii de incadrare in peisagistica locului – parcul, constituie o mindrie a Slanicului, fiind principalul loc de promenada si relaxare, dar in acelasi timp si un minunat loc de reflectie si desfatare spirituala, intrucit in mijlocul acestuia se afla si biserica Sfintul Ilie, ce aminteste vizitatorului ziua de 20 iulie 1801, cind a fost descoperit primul izvor de apa minerala de catre serdarul Mihalache Spiridon. De rit ortodox, biserica din parcul statiunii a fost ridicata intre anii 1927-1929 de catre sotii Axinte si Maria Pandrea, pe locul fostei bisericute de lemn cladita in 1810 de Mihalache Spiridon, si distrusa de bombardamentele artileriei germane in 1916. Construita din caramida si piatra de Slanic – atit de apreciata si cautata si astazi in constructii – biserica aminteste de stilul multora dintre bisericile zidite in secolul al XVII-lea, in perioada dezvoltarii arhitecturii moldovenesti. Interiorul este in intregime pictat de catre pictorii Grigore Constantinescu si Stelian Iliescu, ambii din scoala lui Tattarescu, iar catapeteasma, de pictorul Kraft din Iasi. In interiorul bisericii, se gaseste un tabel al eroilor din satele Cerdac-Slanic, cazuti la datorie pe cimpul de batalie al razboiului pentru intregirea neamului din 1916-1918. Ca multumire pentru jertfa ctitorilor, se va adauga bisericii, pe linga hramul de Sf.Ilie (ziua descoperirii primului izvor) si pe acela de Cuvioasul Axinte, iar sotilor Pandrea le va fi inminata, in 1929, decoratia „Rasplata Muncii pentru biserica, cl.I”. (Va urma)
Lasă un răspuns