~2 min lectură 0 comentarii

Au apărut panouri informative pentru semnalizarea lucrărilor la rețelele termice secundare

Claudiu Tanasescu

Societatea CET SA Bacău, cea care furnizează agentul termic și apa caldă din oraș, a început de o lună lucrările de reabilitare a rețelelor termice secundare din municipiul Bacău.

Act.cet29

Astfel, în opt puncte din municipiul Bacău, unde se vor face intervențiile de rigoare, au apărut panouri informative prin care se anunță șantierul și se exemplifică cum arată vechile țevi și cum vor arăta rețelele secundare după modernizare. „Prin aceste panouri am dorit să arătăm care este impactul acestor lucrări – a declarat Neculai Olaru, director general al CET. Pe de o parte am vrut să arătăm care este calitatea acestor lucrări, pentru ca oamenii să vadă exact cum erau și ce materiale se folosesc acum, iar pe de alta este vorba de disconfortul creat, pe drumurile și în cartierele unde se va interveni. Furnizarea agentului termic va fi oprită o zi, două sau trei, cât se vor face racordurile la punctele termice, traficul rutier va fi afectat acolo unde rețelele sunt sub carosabil. Noi am vrut să arătăm unde vom ajunge și băcăuanii să fie bine informați”.

Această investiție face parte din proiectul “Reabilitarea sistemului de termoficare urbană la nivelul municipiului Bacău pentru perioada 2009 – 2028, în scopul conformării cu legislația de mediu și creșterii eficienței energetice”, finanțat cu fonduri europene și realizat de Primăria Bacău. Modernizarea rețelelor termice secundare va costa circa 85 milioane de lei.

Proiectul a început cu lotul numărul 2, care include punctele termice 25, 28, CT 4/6 9 Mai, CT 3/2 Mărășești, CT Primărie, parțial CT3/5 Aroneanu. Lotul trei cuprinde punctele termice 4, 14, 20, 43, 115, lotul patru – 15, 18, 21, 29, 97, iar lotul cinci cu punctele termice 9, 11, 17, 19, 27, 35, 62, 63.

Lucrările de reabilitare constau în modernizarea completă a rețelelor se încălzire, apă caldă de consum și recirculare prin înlocuirea sistemului de distribuție actual cu un sistem de distribuție realizat din materiale de ultimă generație.

Panourile informative au fost amplasate în intersecțiile Republicii – Aeroportului, Republicii – Narciselor, Miorița – Tipografilor, în față la Piața Sud, la Biserica Precista, Piața Centrală, PT 4 str. Viorelelor și PT 17 intrarea spre bazarul Milcov.

 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.