Mutant sau Muti, Greier, Luis sau Lulu, Dinte, Victor, Mircea și Fifi sunt numele de cod ale unor traficanți de droguri aflați în arest (doar unul cercetat în libertate) de la mijlocul lunii octombrie. Dosarul de trafic de droguri și etnobotanice în licee va avea primul termen de judecată pe fond pe 11 decembrie. Printre cei aflați în arestul Penitenciarului se află și un minor, cooptat în rețeaua de traficanți pentru a avea acces la comercializarea drogurilor și etnobotanicelor în liceele din Bacău. Capul rețelei era așa-zisul Mutant, iar drogurile erau furnizate de Mircea, în contul căruia a fost depusă, în cursul anului 2012, o sumă de 196.650 lei, adică aproape 2.000.000.000 lei vechi.
Cătălina CHIFU
Încă din ianuarie 2012, polițiștii din cadrul Biroului de Combatere a Crimei Organizate – Serviciul Antidrog au primit informații că un tânăr procură și distribuie droguri de risc, canabis și rezină de canabis. Tribunalul Bacău a dispus interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice purtate de Mutant, capul rețelei de traficanți, cunoscut cu antecedente penale pentru trafic de droguri, condamnat în 2010 de Tribunalul Bacău la trei de închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei. Din convorbirile interceptate au fost depistați și ceilalți distribuitori – Luis, Victor, Greier, Fifi, dar și furnizorul de droguri și etnobotanice – Mircea, de la care primeau colete, prin intermediul lui Dinte. În iulie, s-au infiltrat în rețea doi investigatori sub acoperire, care au cumpărat de mai multe ori droguri și etnobotanice prin intermediul lui Victor. Plata pentru furnizarea drogurilor era depusă în contul lui Mircea de către Mutant și Dinte, dar și de către prietenele acestora, suma depusă în cursul anului 2012 fiind de 196.650 lei. Din convorbirile telefonice, a rezultat că Mutant, capul grupării, era sunat zilnic de zeci de clienți cu care stabilea întâlniri scurte, în oraș, acasă sau la o altă locuință din strada 9 Mai. În același bloc (la parter) locuia și Luis sau Lulu, zis și „Vecinu'”, rolul acestuia în rețea fiind acela de a depozita marfa, de a o vinde clienților de la geamul locuinței și de a preda drogurile distribuitorilor Greier și Victor.
Dinte a avut magazin de vise
În rechizitoriul depus la Tribunal, procurorii arată că Mutant, cel mai experimentat dintre dealeri, era foarte prudent în convorbirile cu clienții și nu accepta nici în ruptul capului să se întâlnească sau măcar să discute la telefon cu străini. Mai mult decât atât, știind că poate fi interceptat, a cedat numărul său de telefon unui distribuitor și a activat un alt număr pentru tranzacții și întâlniri cu clienții. Rolul lui Victor în rețea a fost acela de a avea acces în licee. Minorul a fost, de altfel, unul dintre primii membri ai grupării, spun investigatorii sub acoperire. El a și recunoscut că desfășoară activități de trafic de droguri și etnobotanice de la începutul anului. Elevul a distribuit substanțe interzise și unor consumatori din Roman, care au venit cu trenul până în Bacău. Convorbirile interceptate purtate cu clienții sunt în cazul lui mai explicite. Din discuții, reiese și faptul că minorul vindea droguri și în liceul la care învăța. Dinte, zis și Cap sau Sclero, este administrator la SC Maferdi SRL Bacău, societate care a avut două punte de lucru în Bacău, închise pentru vânzare ilicită de etnobotanice. El a fost cercetat de DIICOT pentru comercializarea de droguri și etnobotanice, prin firmă, dar în 2010 s-a dispus scoaterea lui de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni administrative.
În octombrie, când s-a decis organizarea unui flagrant, polițiștii au făcut șapte percheziții domiciliare și au confiscat 580 țiple cu pulbere albă sau substanță vegetală mărunțită, 1.833 grame de pulbere albă și substanță vegetală mărunțită, 40 de comprimate, 40 de dispozitive de cântărit, fumat și mărunțit sau confecționat, 63.027 lei și 1.650 de euro, un pistol neletal cu gaze și muniția aferentă.
sperantius_zadar a zis
Stimata doamna jurnalist,
Ma recomand ca fiind un umil cititor al acestei publicatiei electronice.
Prin puzderia de articole pe care le „savurez” periodic am inceput sa recunosc stilul dvs inconfundabil.
Nu pot decat sa presupun, dupa ce am citit majoritatea stirilor semnate de dvs, ca suferiti de o frustrare patologica pe considerente financiare, motiv pt care simtiti mereu nevoia sa mentionati cifre. „vai vai vai golanii cei rai care se imbogatesc pe spatele inconstientilor elevi si saracilor parinti in timp ce romanul de conditie medie traieste la limita subzistentei din cauza politrucilor cei rai care se imbogatesc pe spatele lui”.
Sincer, chiar credeti ca cititorii sunt atat de inculti si avari? Sau articolele dvs sunt adresate doar unei anumite categorii de cititori din care si dvs faceti parte?
Anonim a zis
sperantius_zadar asa e,adevar graiesti!
Ea nu stie ca in ziua de azi lumea nu se mai bazeaza pe carte,sau cel putin Romania,acum cu liceu facultate si mastere stai si te uiti pe geam,cum un hot care stie cum sa faca banii desi are 4clase
se plimba intr-o masina de 2012.Voi cei crescuti pe vremea ceausestilor,ati fost invatati sa ascultati si sa invatati,dupa o scoala aveai un loc de munca asigurat,si chiar o locuita,cu banii de la locul de munca iti permiteai poate sa-ti iei o masina si usor usor incepeai sa-ti formezi propria ta familie,e din pacate vremurile s-au schimbat radical.Din „ai carte ai parte” s-a ajuns la „hotul neprins negustor cinstit”.Nu mai comparati vremurile cum nici soarele nu se compara cu luna.Iar din 89′ ati c-am fost luati de fraieri,muncind pentru sume din ce in ce mai mici,bagandu-va in rate care pe zi ce trece va c-am munstra constiinta,si pana la urma urmei,ce ati facut defapt?!Ati ramas tot cu apartamentele de pe timpul lui Ceausescu,ca in rest nu ati fi facut nici voi nimic.MUNCITI 30ZILE CA LA SFARSITUL LUNEI SA-I DAI TOT HOTULUI DE LA PUTERE BANII INAPOI,MULTUMINDU-I CA TE-A MAI ASTEPTAT 2 ZILE LA INTRETINERE SI CEI DE LA LUMINA!Asta e bataie te joc iar voi dormiti cu capul in papuci.
Ooo da a zis
Mare dreptate ai frate…. Oricat ar fi de dureros asta e adevarul…. Voi imbatraniti si nu mai tine-ti pasul cu realitatea…. Eu desi ma kinui sa fac o facultate tot vreau sa plec dracu’ de aici odata, k la furat nu’s buna si nici la vandut droguri…. Doamna reporter isi face treaba,…. E treaba ei sa dea cifre pentru ca e treaba ei sa informeze CORECT nu ca ceausescu al vostru care va infometa si va spunea ca tara voastra de cacat prospera,…. Voi sa ramaneti in lumea voastra cu creierul spalat si lasa-ti generatia noastra sa isi faca treaba,…. Si da, sunt de acord cu faptul ca nu e corect ce au facut acesti baieti si mai ales acel copil, dar in lumea asta nu ai cum sa razbesti decat daca incalci legea la fel cum o fac si insasi conducatorii nostri care ne taie painea de la gura noua si parintilor nostri care muncesc ca niste prosti pentru nimic.
Oana a zis
Macar ceausescu a lasat tara fara datorii, acum suntem datori vanduti. Dar sa nu plangem acum trecutul, SA traim prezentul. Subscriu la afirmatiile legate de doamna jurnalist!