• unul este cioban la o stînă, iar celălalt este ajutorul său
După ce sîmbătă polițiștii de la Serviciul Judiciar i-au identificat pe autorii omorului comis asupra unei bătrîne de 74 de ani din satul Lilieci, comuna Hemeiuși, luni au fost indentificați și autorii singurului caz de crimă petrecut săptămîna trecută și care figura ca fiind cu autori necunoscuți. Cercetările au demarat miercuri, cînd un tînăr din comuna Nicolae Bălcescu a fost omorît în bătaie și și-a găsit sfîrșitul în curtea unui gospodar din comuna Horgești. Silvestru Roca, în vîrstă de 30 de ani, a plecat duminică de acasă, cu intenția de a ajunge la stîna lui Gheorghe Gosav, din Horgești. După ce a ajuns la stînă, luni dimineața, în jurul orei 3.00, Roca a plecat de la stîna lui Gosav și a ajuns la stîna vecină, unde cioban era Ionuț Costel Mîcîială, de 29 de ani. Trezit brusc din somn, ciobanul a crezut că au venit hoții, motiv pentru care a pus mîna pe o ghioagă, l-a chemat și pe ajutorul său, Nicolae Budău, de 17 ani, împreună cu care a început să-l lovească pe Roca. Silvestru a reușit să scape și a doua zi făcut o criză de epilepsie, după care a început să bea la o crîșmă din comună. Silvestru Roca a fost văzut ultima oară în viață miercuri, în curtea lui Anton Herciu. Gospodarul a sesizat polițiștii din localitate, care la rîndul lor au anunțat rudele lui Roca să vină să-l ia, însă între timp tînărul a murit. Inițial se presupunea că Silvestru Roca a murit din cauza bolii de care suferea, însă, la necropsie, medicii legiști au stabilit că moartea lui Roca a fost violentă și s-a datorat „policontuziilor produse prin loviri active”. Polițiștii de la Judiciar au pornit în căutarea lui Mîcîială, însă între timp acesta dispăruse. El a fost prins după cîteva zile, iar luni a fost prezentat procurorului, care a emis pe numele său un mandat de arestare preventivă de 30 de zile, sub acuzația de lovituri cauzatoare de moarte. Ajutorul său, Nicolae Budău este cercetat în stare de libertate, urmînd ca polițiștii și procurorii să se pronunțe asupra ggradului de participare a acestuia la comiterea omorului. (Fl. CRĂCIUN)
Lasă un răspuns