Criza economica s-a accentuat in primele opt luni ale anului in judetul Bacau – conform indicatorilor dati publicitatii de Directia Judeteana de Statistica. Efectele se vad, cel rapid, in nivelul salariilor, dar si in rata somajului. Daca primele au scazut, fata de luna iulie, sonajul este in usoara crestere. Exportul, importul, constructiile, inflatia, sporul natural al populatiei si locurile de munca, o parte din zootehnie si din productia animaliera, dar si salariile au suportat scaderi, comparativ cu lunile anterioare. In schimb, somajul, o alta parte din zootehnie si o parte a productiei animaliere au inregistrat cresteri. Statistica judeteana nu mai ofera, insa, din acest an, date despre productia industriala, raportata numai la nivel national.
Volumul exportului bacauan dupa sediul agentului exportator a trecut, in luna iunie a anului 2009, cu putin peste 20 de milioane de euro (FOB), cu 23,3% mai mic decit in aceeasi luna a anului precedent. Judetul exporta, cel mai mult, textile (40,7%), produse din lemn (12,9%) si incaltaminte (10,6%). Comparativ, tot in iunie 2009 volumul importului a ajuns la aproape 21,7 milioane de euro (CIF), cu aproape 33,6% mai mic decit in mai 2008. Soldul balantei de comert
exterior (FOB/FOB) a fost negativ, de minus 35 de mii de euro (FOB), iar gradul de acoperire cu exporturi (FOB/FOB) a fost, in primele sase luni, de 99,9%. Bacaul a importat, cel mai mult, textile, masini si echipamente, si materiale plastice. Judetul ocupa locul al doilea, dupa valoarea exportului, in Regiunea Nord-Est, dupa judetul Neamt, si a realizat 20,3% din volumul total al regiunii. La import, insa, ii revine locul al doilea dupa Iasi, cu 21,7% din total.
Au scazut salariile
In luna august, cistigul salarial mediu brut, in judetul Bacau, a fost de 1.743 de lei, in scadere si mai mic cu 102 lei decit nivelul din economia nationala. Cistigul mediu net a ajuns la 1.279 de lei, cu 69 de lei mai mic fata de nivelul national. Fata de luna iulie, cistigul mediu net a scazut cu 4,6%, iar fata de august 2008 a scazut cu 4,3%. In regiune, cel mai bun salariu mediu net a fost in Iasi (1.292 de lei), apoi in Bacau (1.279 de lei). Pe ultimul loc, judetul Botosani s-a inregistrat cu numai 982 de lei. Salariul mediu net din agricultura a fost cel mai bun in judetul Bacau (1.073 de lei), apoi in Suceava (1.014 lei), fata de Botosani cu 731 de lei. Insa, in industrie si constructii Bacaul e de departe fruntea, cu 1.252 de lei, fata de Iasi cu 1.170 si Botosani, cu 811 lei. Dar, in servicii, primul e Iasiul, cu 1.360 de lei, fata de Bacau cu 1.306 si Neamt cu 1.055 de lei.
A crescut somajul
La sfirsitul lunii august, efectivul de salariati din judet a ajuns la 119.263 de persoane, cu 950 mai putine fata de iulie. Bacaul are aproape 21% din salariatii Regiunii Nord-Est, al doilea dupa Iasi. Fata de august 2008, efectivul a fost cu 6,7% mai mic. Bacaul este al 15-lea in tara, dupa acest efectiv. Fata de acesta, numarul somerilor inregistrati la sfirsitul lui august era de 19.801 persoane, cu 475 mai putine decit in iulie. Numai jumatate dintre ei sint, insa, indemnizati. Rata somajului a ajuns la 8,4%, fata de 8,2% in iulie (media pe tara e de 6,6%).
Indemnizatia medie lunara a unui somer a fost de 483 de lei. Cei mai multi someri erau, evident, in Bacau (3.880), fata de 1.955 in Onesti, dar rata somajului cea mai ridicata, la sfirsitul lunii august, era in Lipova (31,7%), Rosiori (30%) si Colonesti (21,1%).
Asupra altor rezultate din economia judetului vom reveni.
AlexBC a zis
4 ani, cat au stat liberalii la guvernare, d-l Stavarache n-a adus o investitie care sa aduca locuri de munca bine platite. Si investitii in tara (care au adus locuri de munca bine platite) au fost de ordinul miliardelor.
Anonim a zis
alex, daca nu ai fi platit sau prost informat sa scrii aici ai sti ca in bacau s-au facut foarte multe investritii in timpul guvernarii liberale, unde acum bacauanii lucreaza, cum ar fi: toate supermarcheturile, bazinul de inot,centrul de afaceri, pasajul, spitalul municipal, investitii in cet si alte cateva, pe care nu are rost sa ti le spun deoarece si tu stii f bine! Din pacate , la guvernare au veit niste tembeli care au pus tara pe chituci si de aceea perioada tariceanu va ramane ca fiind cea mai prospera dupa anii 1990!
gica a zis
anonymus ori esti prost ori esti prost
Anonim a zis
gica, dar ceva argumente ai sau adevarul este dat doar tembelismele pe care vi le zice draganuta la sedinta?! Chestia cu prost, mic, gras cu sapca sau fara este pentru electoratul vostru , retardat in proportie de 80%..parerea mea!