Ziua de 19 decembrie va fi una deosebit de agitată pentru finanțiștii Consiliului Județean(CJ). Și asta, deoarece majoritatea primarilor din județ vor veni în Palatul administrativ băcăuan, ca să-și susțină sumele cerute la ultima rectificare bugetară pe anul în curs. Cu trei zile înainte de aceasta, există, totuși, o veste bună pentru întregul personal didactic care muncește în mediul rural.” Acum, la sfîrșitul anului, pe lîngă asigurarea în totalitate a salariilor funcționarilor din administrația primăriilor, ne-au intrat în conturi alte 17 miliarde de lei, bani necesari pentru plata lefurilor profesorilor, învățătorilor și educatorilor din mediul rural. Deci, și pe acest segment socio – profesional putem să spunem că încheiem anul fără nici un fel de restanțe bănești”, ne-a declarat directorul economic din CJ, Olga Hăineală. Ea a mai precizat că, la rectificarea de buget vor fi alocate celor 87 de primării băcăuane peste 15 miliarde de lei, necesare pentru plata sumelor restante la Legea asigurărilor sociale (416/2001). Dar asta nu înseamnă nici pe departe că ajutoarele sociale sînt plătite în totalitate pe anul în curs. în multe comune din județ, aceste tranșe bănești nu s-au mai plătit de aproape șase luni, fapt care stîrnește nemulțumirile celor nevoiași. (Florin NISTORESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.