BOX: Considerat, a priori, drept succesor al fostului său elev Francisc Vaștag în funcția de antrenor coordonator al loturilor naționale, una pe care a mai deținut-o în urmă cu cîțiva ani, antrenorul emerit Relu Auraș a fost instalat, pe 8 ianuarie, la cîrma „naționalei” de juniori. Domnia sa a mai ocupat și acest post, pentru o perioadă, acum doi ani, la revenirea din Tunisia, unde a antrenat echipa de box a țării amintite, precum și în perioada 1985-1987. Evenimentul, cel al numirii sale în funcția de antrenor al echipei naționale de juniori a României, a avut loc cu prilejul ședinței Biroului Federal al Federației Române de Box.
Relu Auraș, actualul tehnician coordonator de la Perla Box Slănic Moldova – Sport Club Municipal Bacău, a debutat ca antrenor la Pitești în 1976. În palmaresul său de antrenor la loturile naționale, de juniori, tineret sau seniori, figurează medalii de toate culorile la campionate mondiale și europene, inclusiv cele cucerite de Francisc Vaștag și Mihai Leu la „mondialele” de juniori din Cuba (1987). Ajungînd mai spre zilele noastre, 2002 a fost un an de grație pentru Relu Auraș și pentru elevii săi, în special pe plan intern. „A fost secția cu cel mai mare salt de la clubul nostru, comparativ cu anul 2001. Spre deplină lămurire, să spunem că la seniori ne-am programat 6 medalii și am cucerit 8, la tineret s-au planificat 7 și au ieșit 9, iar la juniori s-a mizat pe 5 medalii și s-a ajuns la 7. Dacă anul trecut au fost obținute 13 medalii, acum numărul lor a crescut la 24”, afirma, în urmă cu o lună, vădit mulțumit, Dorin Arădăvoaicei, directorul SCM Bacău. Din cei 31 de pugiliști legitimați la clubul băcăuan, 29 au participat la competiții și 18 dintre aceștia au urcat pe podium. 13 dintre ei sînt componenți ai loturilor naționale, inclusiv cei 5 de la lotul olimpic. Pe lîngă acestea, nu poate fi trecută cu vederea medalia de bronz, obținută la Campionatul European de seniori de la Perm (Rusia), de către Sorin Tănăsie. (Marius AMBROZIE)
Lasă un răspuns