~2 min lectură 0 comentarii

Aurel Popescu (Rompan): După părerea mea, preţul pâinii se va mări în continuare

Redacția Ziarul de Bacău

Preţul pâinii va continua să crească, pentru că există un decalaj mare între majorarea de preţ la grâu şi cea de la pâine, a declarat, miercuri, preşedintele Patronatului din Industria de Morărit şi Panificaţie (Rompan), Aurel Popescu, după o dezbatere care a vizat evaziunea fiscală din domeniul panificaţiei.

Întrebat cu cât va creşte preţul şi când va avea loc această majorare, preşedintele Rompan a răspuns că depinde de fiecare agent economic, mai exact când acesta va constata că are costuri mai mari decât preţul la care vinde.

„Fiecare agent economic îşi analizează situaţia şi atunci când constată că are costurile mai mari decât preţul la care vinde ia decizia finală. Dar, oricum, trebuie să fim foarte sinceri şi realişti că nimeni nu poate lucra decât în condiţii de eficienţă, pentru că, altfel, moare, scrie faliment pe el”, a conchis Aurel Popescu.

La jumătatea lunii februarie, preşedinte Federaţiei Sindicatelor din Agricultură – Agrostar, Nicolae Ştefan, declara că preţul pâinii şi al produselor de panificaţie va creşte cu 10 – 15 procente în perioada următoare.

„În vara anului trecut producătorii au exportat 1,7 milioane tone de grâu cu circa 200 de euro pe tonă, iar acum va trebui să importăm grâu cu 250-280 euro/tonă. Este firesc ca preţurile la produsele din grâu, la pâine, să crească cu circa 10-15%”, a precizat preşedintele Agrostar.

Sindicaliştii au acuzat Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale de această situaţie, afirmând că nu a existat preocupare din partea acestuia de a achiziţiona producţia internă şi de a crea stocuri până la recolta nouă din acest an.

De asemenea, producătorii autohtoni au avertizat că 2011 va fi anul scumpirilor, afirmând că preţurile vor creşte tot mai mult la pâine, lapte şi ulei.

Grupul parlamentar al PDL din Camera Deputaţilor a organizat, miercuri, dezbaterea „Evaziunea fiscală din domeniul panificaţiei”. La eveniment au participat ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, dar şi reprezentanţi ai patronatelor din panificaţie şi oameni de afaceri din domeniu. AGERPRES

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.