• cerșitul aduce în buzunarele copiilor străzii sume cuprinse între 200 și 400 de mii de lei pe zi • recordul în materie de ceșit în deține un tînăr din Roman care sub pretextul că voia să-și ajute fratele bolnav de leucemie a strîns de la băcăuani două milioane într-o singură zi
În ciuda temperaturilor exterioare mici, numărul copiilor care își petrec viața în stradă continuă să fie la fel de ridicat ca vara. Comparativ cu alte orașe din zona Moldovei, unde sărăcia este cruntă, nivelul de trai destul de ridicat înregistrat în Bacău atrage foarte mulți copii ai străzii. Aceștia preferă Bacăul pentru că principala activitate din care își cîștigă existența, cerșitul, le aduce venituri substanțiale. Deși este greu de crezut, o parte dintre copiii străzii cîștigă, într-o zi, la cerșit, mai mult decît venitul zilnic al unui cadru didactic sau al unui funcționar public. „Rar se întîmplă ca, după o zi întreagă de stat la cerșit, copii să nu adune măcar 200.000 de lei de fiecare. Alții, mai inventivi, pot ajunge pînă la 300 – 400.000 de lei de persoană, însă trebuie spus că sînt și zile în care ei nu adună nici măcar bani pentru a-și procura hrana”, ne-a declarat un asistent social de la Serviciul de Protecție a Copilului în regim de Urgență, care monitorizează activitatea copiilor străzii.
Mai inventiv decît alți copii ai străzi, un tînăr din Roman a reușit să adune, într-o singură zi, nu mai puțin de două milioane de lei. El și-a inscripționat un panou în care le solicita băcăuanilor bani pentru a-și ajuta fratele bolnav de leucemie. Pentru că era destul de bine îmbrăcat, iar locul pe care și l-a ales – în zona magazinului Luceafărul – e foarte frecventat, băiatul a adunat mai mult decît și-ar fi putut imagina. „Indiferent că stau în canale sau au familie, toți copiii preferă să cerșească, pentru că este cea mai facilă modalitate de a obține bani. Tendința în sezonul de iarnă este de a cerși în blocuri, autobuze și trenuri, pentru a nu fi nevoiți să îndure gerurile crunte”, ne-a declarat Delia Frînculeasa, șeful Serviciului de Protecție în Regim de Urgență.
În cazul copiilor care au familie sau sînt trimiși la cerșit de persoane cu care nu au nici un grad de rudenie, banii cîștigați din cerșit sînt folosiți de adulți. Cît privește veniturile realizate de copiii care locuiesc în stradă, singuri, banii sînt folosiți pentru a-și acoperi cheltuielile cu necesitățile zilnice, la care, la loc de cinste sînt aurolacul, țigările și băutura și abia apoi vin mîncarea și îmbrăcămintea. Potrivit stratisticilor realizate de echipele care monitorizează copiii străzii, numărul minorilor și al tinerilor care au fost identificați în perioada noiembrie – ianuarie că își petrec viața în stradă, în municipiul Bacău este de peste 110. Dintre aceștia, circa 25 sînt „veterani” ai străzii, în cea mai mare parte fiind vorba despre consumatori de substanțe halucinogene, în special aurolac. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns