Conducerea Direcției Generale pentru Protecția Copilului Bacău s-a aflat zilele trecute la București pentru a prezenta șefilor sistemului de protecție a copilului din România proiectul selectat ca model în domeniul copiilor străzii. Manifestarea desfășurată sub genericul „Modele de bună practică în protecția copilului în România” a fost organizată de Agenția Statelor Unite ale Americii pentru Dezvoltare Internațională (USAID), Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție (ANPCA) și World Learning.
Conferința națională a prezentat șefilor Direcțiilor de Protecție a Copilului și reprezentanților organizațiilor neguvernamentale 19 modele de servicii sociale pentru copil și familie care au fost selectate din cele 219 propuneri, apreciate ca „excelente” de organizatori. „DGPC Bacău a participat la preselecția națională cu mai multe programe, iar, în final, proiectul Servicii pentru copiii străzii a fost ales ca cel mai bun în acest domeniu din toată țara. Proiectul se derulează de doi ani și este rezultatul colaborării dintre DGPC, Fundația de Sprijin Comunitar și Asociația Betania”, ne-a declarat Sorin Brașoveanu, directorul Direcției Generale pentru Protecția Copilului Bacău. Proiectul cîștigător al DGPC include lucrul stradal al asistenților sociali, muncă de identificare a familiilor copiilor străzii, reintegrarea celor care își doresc să se întoracă acasă sau plasarea lor în centrele Morcoveață și Pistruiatul. (Costinela BREAHNĂ)
Lasă un răspuns