Drumul unor turisti suceveni spre litoralul romanesc a fost intrerupt brusc in municipiul Falticeni. Autocarul in care se aflau zece pasageri, dintre care sapte adulti si trei copii, apartinea unei firme de transport din Bacau si era condus de Florin Vrinceanu, 42 de ani, din comuna bacauana Hemeius. Conform declaratiilor soferului, evenimentul s-a produs simbata, pe strada Plugari din municipiul Falticeni, din cauza unor defectiuni la sistemul de directie. Vrinceanu le-a spus politistilor ca nu a mai putut redresa masina in curba, insa, agentii de la rutiera nu au confirmat varianta soferului, consemnind faptul ca masina a fost scapata de sub control intr-o curba deosebit de periculoasa. In timpul anchetei, la fata locului s-a deplasat si un echipaj din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Control al Traficului Rutier Suceava, pentru a verifica legalitatea cursei efectuate, ocazie cu care nu au fost constatate nereguli. Turistii trebuiau sa ajunga in Bacau, de aici urmind sa fie preluati de un autocar de dimensiuni mai mari, care sa-i duca la Constanta. Dupa ce pasagerii au fost transportati la spital si supusi unor investigatii medicale fara a fi necesara internarea lor, ei au fost preluati de un alt mijloc de transport pus la dispozitie de firma bacauana. Politistii suceveni continua cercetarile pentru a stabili cu exactitate in ce conditii s-a produs accidentul. (R.I.)
Lasă un răspuns