• Prefectura din Bacău vrea să obțină bani de la Guvern pentru lucrări de amenajare a torenților
O comisie de la Bacău a plecat de ieri în județ pentru a stabili care este valoarea pagubelor produse de furtunile și ploile din ultimele zile. Autoritățile de la Bacău cunosc în prezent doar care sînt pierderile din localitățile afectate, însă abia după ce vor fi confruntate datele transmise de primării cu realitatea din teritoriu se va ști cu exactitate care este valoarea dezastrului provocat de furtuni și ploi torențiale.
Din informările primite la Prefectură reiese că, în comuna Palanca, au fost inundate trei gospodării, iar alte 40 de anexe au fost lovite de viituri. Apa din 25 de fîntîni a fost compromisă, în timp ce patru podețe și două poduri din localitate au fost distruse. Apele au afectat doi kilometri de drum comunal și alți cinci kilometri de drum forestier. La Brusturoasa, au fost distruse total sau parțial zece gospodării, iar 3,6 kilometri de drum comunal au fost afectate. În urma calamităților au fost accidentate două persoane din comuna Brusturoasa, în timp ce un bărbat din comuna Ghimeș a decedat. În această comună, dar în satul Bolovăniș, a mai fost distrus un pod de circa 17 metri. Pierderi însemnate s-au înregistrat și la Agăș, unde viiturile au luat cu ele patru podețe, au stricat circa un kilometru de drum comunal și 22 de hectare de teren agricol.
Gheorghe Hură, secretarul general al Prefecturii din Bacău, ne-a declarat că autoritățile vor încerca să găsească soluții pentru familiile afectate. O posibilitate ar fi sprijinirea sinistraților de către primăriile din localitățile respective, iar, acolo unde se impune, să fie dat și concursul celor de la județ.
Gheorghe Hură a mai spus că Prefectura a făcut o notă de fundamentare care să stea la baza unui proiect de hotărîre de Guvern. Actul respectiv urmărește efectuarea unor lucrări de amenajare a albiilor apelor din județ care ies afară din matcă și produc inundații la prima ploaie mai serioasă. La Brusturoasa, de exemplu, pentru eliminarea efectelor calamităților, ar trebui realizate lucrări pe o lungime de circa patru kilometri pe afluenții Trotușului, Toteni, Ursu și Corbu. Lucrările de amenajare costă 17 miliarde de lei. La Palanca ar trebui să se efectueze lucrări similare pe pîrîul Cuchiniș, pe o distanță de numai doi kilometri. Valoarea estimată a amenajărilor este de 6,5 miliarde de lei. Ultima comună în care ar trebui să fie făcute lucrări pe cursurile de apă este Agăș, pe Cotumba, pe o distanță de 2,75 de kilometri. Lucrările sînt însă ceva mai complexe, de aceea ar fi necesare circa 18,6 miliarde de lei.
Proiectul de hotărîre de Guvern va trimis cît de curînd la Ministerul Administrației Publice, însă nimeni nu poate spune cînd și dacă Executivul va aloca bani pentru ajutoarea sinistraților sau pentru amenajarea cursurilor de apă care provoacă inundații la furtună. (Eduard ADAM)
Lasă un răspuns