~3 min lectură 10 comentarii

Autostrada A7 s-a împotmolit pe sectorul Bacău – Pașcani. Autoritățile caută soluții pentru a nu „afecta” orașul

Redacția Ziarul de Bacău

Au apărut primele probleme în ceea ce privește proiectul autostrăzii A7. Conform ziarului Adevărul, pe sectorul Bacău – Paşcani, în oraşul Roman, judeţul Neamţ, traseul acesteia urmează a trece peste o parte a captării de apă a municipiului. 

Mai exact peste o zonă unde se află zece puţuri de la Captarea Pildeşti, ideea renunţării la ele fiind exclusă, pentru că ar genera probleme în furnizarea utilităţii către populaţie, care şi aşa este problematică în perioadele secetoase. 

Zilele trecute, primarul Romanului, a avut o întîlnire cu diriguitori de la Compania Naţională de Administrare a Infrastrusturii Rutiere. Întrunirea, la care au fost prezenţi şi reprezentanţii  firmei ApaServ Neamţ, compania care deţine captarea, a avut ca scop găsirea celei mai bune şi avantajoase soluţii din punct de vedere financiar, pentru ca alimentarea cu apă a oraşului să nu fie dată peste cap. Ar fi mai multe variante, dar două dintre ele ar necesita fonduri uriaşe, având puţine şanse de a fi implementate. 

„Având în vedere că viitoarea autostradă tranzitează frontul de la Captarea de apă de la Pildeşti, ar trebui ca zece puţiri să fie scoase din funcţiune. S-a stabilit că prioritate pentru Roman este asigurarea unui volum de apă suficient. Au fost analizate mai multe variante de lucru, punându-se în discuţie crearea unei alte acumulări, în aval, care să alimenteze puţurile. Ar urma ca acolo să se construiască un pod tip hobanat (suspendat), care să aibă pilele (pilonii) în afara zonei de captare“, a declarat primarul orașului, citat de Adevărul. 

A7 va costa circa 1,7 miliarde de euro

Numai că, această soluţie ar însemna o investiţie uriaşă şi este foarte posibil  să nu fie agreată. De aceea, mai fezabilă este identificarea unui nou front de captare în zona din vecinătate, care ar urma să fie discutată cu factorii responsabili în scurt timp.

Acum câteva luni, când deja se ştia că autostrada va trece prin zona captării de apă, se vorbea de o altă alternativă, cea a construirii unui baraj pe râul Moldova, dar această idee a fost abandonată, deoarece este foarte costisitoare şi mai ales de durată. Întâlnirea de zilele trecute a fost prima pe această temă, urmâns a vea loc şi altele, pentru găsirea cele mai fezabile soluţii. Mult aşteptata autostradă Ploieşti – Buzău – Focşani – Bacău – Roman – Paşcani ar urma să fie gata în 2024, după cum spunea actualul ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă. 

Asta pentru că este mai uşor de construit, deoarece stăbate zone de câmpie şi de şes. Compania Naţională de Administrare a Infrastrusturii Rutiere are deja proiectul tehnic făcut şi se lucrează la procedurile de licitaţie, pentru stabilirea constructorilor. A7 va costa 1,7 miliarde euro, fonduri alocate din Programul de Rezilienţă, scopul ei fiind de a prelua o parte din traficul auto care se desfăşoară pe E 85, unul dintre cele mai periculoase din punctul de vedre al numărului de accidente. 

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

10
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. A
    Andrei
    6 iulie 2021, 11:40
    0

    Sunati l pe Benea, va da el imediat o solutie. E specialist in autostrazi.

    1. S
      STAN
      6 iulie 2021, 12:32 răspuns pentru @Andrei
      0

      Din pacate nu este singurul.
      Sunt unii care inaugureaza autostrazi /sosele de centura fara sa fie gata. Si vin si cu pupitrul dupa ei.

      1. I
        IONUT
        8 iulie 2021, 12:53 răspuns pentru @STAN
        0

        In Romania ar trebui o dictatura. Altfel o sa ne kkm pe noi si or sa iasa dispute intre partida ba ca nu ne am kkt bine , ba ca l-am facut ilegal, ba ca l-am facut pe un musoroi de furnici si ies fundatiile la mirosit.. tot felul de bazaconii !! Daca ar fi dictatura macar in anii in care am face progres .. ar fi excelent. Asa nu o sa ajungem niciodata la lumina !!!

  2. V
    Vasile
    6 iulie 2021, 13:29
    0

    Astia nici nu se apuca pana 2024 apai sa o mai si termine

  3. c
    contibuabil
    6 iulie 2021, 15:34
    0

    poate ne racordam la apa celor din roman,macar scapam de alta belea.

  4. d
    duhalm sandu
    6 iulie 2021, 17:07
    0

    Ce fel de studiu de ‘fezabilitate’ au facut specialistii????

    1. D
      Dana
      6 iulie 2021, 19:00 răspuns pentru @duhalm sandu
      0

      Exact!! Bine punctat!
      La costurile la care se fac,cum este posibil asa ceva???!!Cine raspunde,ca noi platim?!

    2. B
      Bilic
      7 iulie 2021, 04:45 răspuns pentru @duhalm sandu
      0

      Ce tara domle! S-au trezit când sa se apuce de treaba ca autostrada trece peste captarea de apa. Pana atunci nu aflaseră ca exista. Milioane aruncate pe jdemii de studii și nu au descoperit o problema pe care o vedea și un copil preșcolar. Dar nu-i bai, firmele care au făcut studiile papa banii acum prin insule exotice și așteaptă alte comenzi de la fraieri.

  5. C
    Castro
    7 iulie 2021, 20:32
    0

    Or fi fost beti proiectantii? Ca mai exista o primarie in judetu Bacau, cu curul la strada, prin acoperisul careia ploua dupa darea in folosinta, fara a fi receptionata. De 20 de ani se construieste, se lucreaza in ea de vreo 7-8 ani de angajatii primariei, dar receptia nu s-a facut nica pana acu. Nici dracu nu stie cat o fi costat hidosenia din centrul acelei comune.

  6. B
    Brici Viorel
    10 iulie 2021, 11:45
    0

    Soluții există dar cad multe scaune calde inclusiv din primărie.Schimbăm furnizorul de apă și trecem la Apavital Iași cu furnizare de la Timișesti și ne branșăm la rețea la giratoriul din Traian(scade prețul la metru cub de apă și nu mai plătim șefi, șefuți etc ,doar întreținere și intervenții)La hidrocentrala de pe râul Moldova sigur s-a ridicat pânza freatică cu ceva metri și avem un nivel constant pe orice anotimp plus curentul furnizat de hidrocentrală.De la bazar și până la podul de cale ferată de la depozit Profi să tot constuiești puțuri nu să împingi apa de la zeci de km.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.