~3 min lectură 0 comentarii

Autostrada Moldovei A7: Se deschide circulație pe lotul 2 Mizil-Buzău. API: „Dar bătaia de joc ține până în ultima clipă!”

Andra Juverdeanu

Se deschide circulația pe cei 28 km ai lotului 2 Mizil-Buzău, parte din Autostrada A7 Ploiești-Buzău. Deschiderea va avea loc vineri după-amiază. Astfel, rețeaua românească de autostrăzi și drumuri expres aflate în exploatare ajunge la 1353,4 kilometri, din care 83,54 kilometri au fost inaugurați în 2025, potrivit celor de la Asociația Pro Infrastructură.

Foto: Autostrada Moldovei A7, lot 2 Mizil-Buzău. Sursa: Asociația Pro Infrastructură

„Dar la noi niciodată nu este așa simplu: în loc să se dea drumul la trafic complet pe autostradă până în nodul trifoi A7-DN2 aflat pe lotul vecin, executat de Nurol, doar încărcarea spre București se face prin acest punct. În schimb, șoferii care vin dinspre Ploiești trebuie să iasă de pe A7 la km 47, pe DJ203G, și să intre prin Stâlpu ori prin Pietrosu/Costești și Spătaru, în loc să evite complet aceste localități!”, comentează cei de la API.

Potrivit lor, CNAIR și ministerul Transporturilor au avut timp suficient pentru a se asigura că Nurol termină în timp util breteaua necesară „astfel încât să fie folosit și sensul de descărcare pe cei câțiva kilometri de pe lotul turcilor, până în nodul dintre A7 și DN2, nu doar cel de încărcare.”

Mai mult, așa era planul de inaugurare înainte să avem bâlbele bulgarilor de la Trace de pe cele 3 structuri unde au greșit nu doar sudurile inițiale, ci la podul peste pârâul Sărata au dat de gard inclusiv cu soluția de remediere!

Lăsând la o parte greșelile impardonabile repetate ale constructorului Trace, indolența, incompetența și fuga de răspundere ale oficialilor CNAIR și ale celor din Ministerul Transporturilor, în frunte cu șeful Pistol, respectiv miniștrii Grindeanu și Șerban și secretarului de stat Scrioșteanu, sunt strigătoare la cer.

După promisiunile fanteziste ale lui Grindeanu, Scrioșteanu și Pistol din 2024 când se băteau cu pumnul în piept că vom circula pe aici cel târziu în septembrie 2024, acum nu sunt în stare nici măcar să deschidă cum trebuie autostrada!

Singura consolare este că turcii de la Nurol pot termina breteaua din nodul A7-DN2 necesară pentru fluxul de trafic sud->nord într-o săptămână-două și restul din cei aproape 14 kilometri ai A7 care ocolesc Buzăul spre sfârșitul lunii noiembrie. La nord de Focșani, vom vedea dacă UMB reușește în decembrie doar Tișița-Adjud sau va livra și Focșani-Tișița.

Contractul pentru cei 28,35 kilometri a fost semnat cu asocierea româno-bulgară Coni-Trace în 07.06.2022 pe 1,25 miliarde lei fără TVA și prevede 20 de luni de execuție directă, fără perioadă de proiectare. Ordinul de începere a fost dat în 11.08.2022 și antreprenorii au primit o extensie de vreo 6 luni, justificată de materialul inutilizabil din gropile de împrumut. Deci întârziere de un an față de termenul contractual de finalizare ajustat, octombrie 2024.

Cu chiu cu vai, rețeaua românească de autostrăzi și drumuri expres aflate în exploatare ajunge așadar la 1353,4 kilometri, din care 83,54 kilometri au fost inaugurați în 2025.

– Asociația Pro Infrastructură
Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.