• poprirea se face pentru recuperarea a patru milioane de dolari datorie la fondul de sănătate • asigurații la sănătate angajați la patroni datornici beneficiază de asistență numai în caz de urgență
Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Bancare (AVAB) a blocat conturile bancare a 18 agenți economici din județul Bacău, pentru datorii la fondul de sănătate. AVAB, instituție aflată în coordonarea Autorității Naționale de Control (ANC), a dispus, prin Ordinul nr.151/ian.2004 – „blocarea prin poprire a oricăror sume, prezente și viitoare, existente în conturile în lei și orice altă valută, deschise la toate filialele, sucursalele și agențiile instituțiilor de credit, de către debitorii AVAB”. Au fost operate popriri ale conturilor ale căror creanțe bugetare mai mari de un miliard de lei au fost preluate în vederea încasării și virării lor la Fondul Național Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS). Pe perioada blocării conturilor, președinții de bănci au obligația să accepte plăți numai cu aprobarea prealabilă, în scris, a AVAB, cu excepția plăților în contul creanței deținute de Autoritate și a privilegiilor legale, de exemplu, salarii. Dintre cei 18 datornici, cu restanțele cele mai mari sînt BAT Moinești (395.000 de dolari), Cotidian (752.000 de dolari), Perom (451.000 de dolari), Sofert (591.000 de dolari) și Tehnocin (348.000 de dolari).
Din conturile celor 18 debitori din județul Bacău (numele tuturor celor 18 se află pe site-ul AVAB, www.activebancare.ro, „debitori AVAB”) se vor recupera aproape 135 de miliarde de lei, echivalentul a aproape patru milioane de dolari, după cum se arată într-un comunicat al AVAB.
La nivel național, au fost blocate conturile bancare ale 793 de debitori cu creanțe bugetare de asigurări de sănătate mai mari de un miliard de lei, pentru recuperarea a peste 110 milioane de dolari.
În perioada următoare, AVAB va afișa somații colective la Casa de Asigurări de Sănătate pentru plata în cel mult zece zile lucrătoare a obligațiilor de plată consolidate în dolari.
Medicii îi consultă doar în caz de urgență
Salariații ai căror patroni nu își plătesc contribuțiile la asigurările de sănătate nu mai pot beneficia de servicii medicale gratuite. Chiar dacă oamenii scot oricum bani cînd se duc la medic, ca să fie tratați omenește, dreptul de asigurat conferă niște beneficii, deloc de neglijat. „Dacă firma nu își achită într-un interval de trei luni contibuția la sănătate de 7%, asigurații trec la pachetul minimal de servicii. Acesta include doar asistență pentru cazurile de urgență și serviciul medicilor de familie pentru depistarea bolilor ce necesită spitalizare urgentă. Ei pierd dreptul la rețete cu medicamente gratuite și compensate, consultațiile gratuite și asistența spitalicească ambulatorie”, ne-a declarat Ciprian Țimiraș, purtător de cuvînt la CJAS Bacău. Anul trecut, instituția băcăuană a avut un plan de colectare de 1.444 de miliarde de lei, dar a reușit să adune doar 1.368 de miliarde de lei. Neplata contribuției la sănătate are repercursiuni și asupra finanțării celorlate instituții din sistemul medical: spitale, laboratoare, farmacii, către care ajung o parte din fondurile contribuabililor. „Dacă nu se strîng banii de la datornici, scade finanțarea și, în cele din urmă, au de suferit tot asigurații. De anul acesta, colectarea acestor fonduri a trecut la Finanțe”, a precizat Ciprian Țimiraș. La sfîrșitul anului trecut, firmele din județ au fost preluate de Finanțe cu o datorie de peste 1.000 miliarde de lei. (Florin POPESCU, Claudiu TĂNĂSESCU)
Lasă un răspuns